SERVICIUL DE INFORMAŢII EXTERNE
COMUNICAT DE PRESĂ
La invitatia Directoratului de Securitate al Comisiei Europene (DSCE), în perioada 10-11 martie a.c., dr. Gheorghe Fulga, Directorul Serviciului de Informatii Externe a efectuat o vizita de lucru la Bruxelles.
Seful Serviciului de Informatii Externe a avut convorbiri cu Stephen Hutchins, Seful Directoratului de Securitate al Comisiei Europene, precum si cu reprezentanti ai conducerii structurilor de securitate ale Uniunii Europene.
Vizita marcheaza un moment semnificativ în panul aprofundarii relatiilor de cooperare dintre SIE si Directoratul de Securitate al Uniunii Europene. Iminenta semnarii de catre România a Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, la finele lunii aprilie a.c., si perspectiva obtinerii de catre România a calitatii de membru cu drepturi depline al UE, la 1 ianuarie 2007, semnifica intrarea într-o etapa noua a relatiilor dintre cele doua institutii.
În cursul convorbirilor a fost evidentiata necesitatea convenirii unor noi masuri concrete de intensificare a relatiilor de colaborare, accentul fiind pus pe sporirea eficacitatii actiunilor de contracarare a amenintarilor asimetrice.
Directorul SIE a prezentat interlocutorilor progresele înregistrate în procesul de reforma din SIE, din perspectiva implicatiilor pentru aceasta institutie a obtinerii de catre România a calitatii de „observator” si, ulterior, de membru cu drepturi depline al UE. Totodata, a evidentiat faptul ca lupta împotriva terorismului, a criminalitatii organizate, non-proliferarea si combaterea fenomenelor de coruptie constituie pilonii Strategiei de Securitate Nationala a României.
Dr. Gheorghe Fulga a accentuat determinarea SIE de a actiona în continuare, cu profesionalism si consecventa, la sporirea continutului valorii adaugate de România la activitatile de securitate europeana si de a se implica în procesul de reflectie legat de cultura de securitate a UE.
În cadrul convorbirilor, un loc important a fost acordat evaluarii dinamicii evolutiei fenomenului terorist international, în special din perspectiva posibilelor riscuri de securitate pentru România si UE, interlocutorii subliniind necesitatea armonizarii în continuare a actiunilor de parteneriat vizând contracararea acestor amenintari.
________________
BIROUL DE PRESA AL SERVICIULUI DE INFORMATII EXTERNE
Difuzat la 11 martie 2005

Înapoi
|