SERVICIUL DE INFORMATII EXTERNE
COMUNICAT DE PRESA
Referitor : Vizita domnului Adrian Nastase, primul-ministru al României, la sediul Serviciului de Informatii Externe
La 2 iunie 2003, primul-ministru al României, domnul Adrian Nastase, a participat la reuniunea Consiliului Director al Serviciului de Informatii Externe si s-a întâlnit cu activul de conducere al acestei institutii, la sediul SIE.
Cu acest prilej a avut loc o analiza aprofundata asupra modului în care sunt îndeplinite sarcinile care revin Serviciului pe linia asigurarii sigurantei nationale în domeniul informatiilor externe, în conformitate cu Strategia Nationala de Securitate a României si Hotarârile Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
Directorul SIE, domnul Gheorghe Fulga, a aratat ca prin extinderea si diversificarea surselor de informatii, reconsiderarea capacitatilor analitice si realizarea managementului integrat al resurselor informationale, în ultimul an a crescut capacitatea Serviciului de a produce evaluari cu caracter anticipativ privind evolutiile mediului international si ale vectorilor de impact pentru România, SIE consolidându-si rolul de directional de alerta timpurie la nivel national.
Domnului prim-ministru i-au fost prezentate liniile directoare ale reformei organizationale si functionale, prin care se urmareste atingerea deplinei compatibilizari a SIE cu structurile similare din tarile aliate, precum si proiectele de viitor dedicate modernizarii tehnologice si informationale.
A fost analizat studiul de fezabilitate al obiectivului de investitii „Centru de Informatica si Comunicatii”, destinat dotarii cu suportul logistic necesar aducerii SIE la standardele tehnologice ale statelor membre NATO în domeniul analizei rapide, stocarii si transmiterii datelor referitoare la amenintarile si riscurile de securitate cu care se confrunta în prezent tara noastra din exterior.
Domnul Gheorghe Fulga a prezentat o proiectie a necesitatilor si resurselor de dezvoltare, care sa permita atingerea obiectivului strategic ce vizeaza transformarea SIE într-un Serviciu modern, performant, eficient si flexibil, aliniat la exigentele impuse de viitorul statut al României în NATO si Uniunea Europeana, capabil sa raspunda operativ si calificat la comanda sociala.
A fost subliniat faptul ca realizarea sarcinilor SIE prevazute pentru perioada 2002-2005 impune alocarea de resurse dimensionate corespunzator si utilizarea lor cu maxima eficienta.
Domnul prim-ministru a apreciat activitatea Serviciului, subliniind, între altele, profesionalismul dovedit în situatii uneori sensibile, de maxima importanta în planul sigurantei nationale. A încurajat, de asemenea, preocuparile pentru modernizarea institutiei sub aspect structural si tehnologic, promitând întregul sprijin al Executivului pentru promovarea actelor normative si a alocatiilor bugetare necesare punerii în aplicare a proiectelor de reforma.
Domnul Adrian Nastase a evidentiat ca prioritati ale activitatii SIE în perioada urmatoare identificarea si contracararea riscurilor si amenintarilor externe la adresa sigurantei nationale, cu referire expresa la terorism, traficul ilegal de persoane si criminalitatea organizata transfrontaliera. De asemenea, a solicitat mobilizarea întregului potential al SIE în sprijinul eforturilor întregii natiuni pentru integrarea în NATO si Uniunea Europeana, exprimându-si convingerea ca personalul Serviciului va actiona cu maxima responsabilitate în directia îndeplinirii acestor obiective.
________________
BIROUL DE PRESA AL SERVICIULUI DE INFORMATII EXTERNE
Difuzat la 2 iunie 2003

Înapoi
|