ROLUL SERVICIILOR DE INFORMAŢII ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ ŞI ÎN PROCESUL DE ADERARE A ROMÂNIEI LA NATO

Ediţie specială transmisă de posturile de televiziune TVR1 şi România Internaţional, la 23 martie 2002, între orele 18,00 – 20,00

*

Cristian Marinescu – moderator: Doamnelor şi domnilor, bună seara. Direcţia Actualităţi şi Emisiuni Informative vă invită la o emisiune–eveniment, o ediţie specială dedicată rolului jucat de serviciile de informaţii într-o societate democratică şi în aderarea României la NATO, o emisiune care prefaţează importanta reuniune a statelor candidate la NATO, ce va avea loc la începutul săptămânii viitoare, la Bucureşti, o emisiune-dezbatere ai cărei invitaţi sunt implicaţi în arhitectura Alianţei Nord-Atlantice, în reforma serviciilor de informaţii româneşti, dar şi în supravegherea şi analiza fenomenului din perspectiva intereselor democratice ale societăţii româneşti.

Să facem, deci, prezentările.

În stânga mea se află domnul Bruce Jackson, preşedintele Comitetului Statelor Unite pentru NATO, domnul Radu Timofte, directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul Gheorghe Fulga, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şi domnul Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării naţionale.

De cealaltă parte, domnul Randy Scheunemann, analist la Orion Strategies LLC, domnul Cristian Pârvulescu, preşedintele asociaţiei Pro Democraţia, domnul Dan Preda, ziarist la Radio România Actualităţi, şi Radu Tudor, corespondent al revistei de informaţii Jane's Defence.

Pe parcursul emisiunii, dumneavoastră puteţi suna la numărul de telefon 01-230.07.01. Întrebările la care doriţi răspuns sau temele pe care le-aţi dori abordate pe parcursul emisiunii vor fi comunicate de redactorii noştri care răspund la numărul de telefon, iar eu le voi transmite invitaţilor noştri.

Pentru început, cred că putem cădea de acord asupra faptului că, asemenea întregii societăţi româneşti post-comuniste, serviciile de informaţii au parcurs etapele fireşti ale unui proces continuu de transformări. Întrebarea este în ce măsură serviciile de informaţii ale României sunt astăzi componente mature, echilibrate, eficiente şi credibile ale sistemului de siguranţă naţională.

*

Reportaj: Trebuie să acceptăm că, în primii ani după înfiinţare, serviciile de informaţii moderne ale României au fost afectate de o imagine publică negativă. Motivul a fost, firesc, neîncrederea şi, pe alocuri, ostilitatea manifestate în rândul populaţiei, caracteristici moştenite de la Securitate – instituţie a fostului stat totalitar. În plus, au existat disfuncţii şi erori inerente oricărui început de drum, dar şi unui cadru legislativ incomplet şi imperfect.

Această primă etapă negativă a fost depăşită. Azi, sistemul democratic şi-a pus la punct mecanismele de funcţionare. S-a instituţionalizat controlul civil asupra serviciilor de informaţii. O serie de instituţii participă la funcţionarea democratică a serviciilor speciale: comisii de control parlamentar, Consiliul Suprem de Apărare a Tării, Curtea de Conturi. Nu este de neglijat politica de personal. În serviciile de informaţii au fost angajaţi tineri specialişti de certă valoare profesională şi umană. Cei care nu au putut să se adapteze cerinţelor actuale au fost îndepărtaţi.

Pasul următor este îmbunătăţirea comunicării între serviciile de informaţii şi societate. O funcţionare eficientă a serviciilor speciale are nevoie de un echilibru între activităţile pe care le desfăşoară şi reflectarea lor în conştiinţa public㠖 obiectiv care presupune şi un răspuns prompt şi substanţial la dreptul cetăţeanului de a fi informat în condiţii de transparenţă, dar fără a pune în pericol datele care nu au caracter public sau, în ultimă instanţă, afectează siguranţa naţională.

*

Cristian Marinescu : Televiziunea naţională a comandat un sondaj de opinie pentru a afla ce cred românii despre rolul şi activitatea serviciilor de informaţii. Sondajul a fost realizat de IRSOP, un institut privat de cercetare, marketing şi sondare a opiniei publice, în perioada 16 – 20 martie 2002. A fost folosit un eşantion reprezentativ pentru populaţia României, iar marja de eroare este de + / - 3%. Vă invit să urmăriţi câteva dintre rezultatele acestui sondaj.

*

Persoanele intervievate au fost invitate să răspundă următoarelor întrebări:

- Consideraţi că, în prezent, România are sau nu duşmani în afara graniţelor ţării?

Au răspuns afirmativ 61% dintre subiecţi, negativ 30%, iar 9% au spus că nu ştiu.

- Consideraţi că în ţară există sau nu forţe care ar putea întreprinde acţiuni teroriste?

„Da” au spus 51% dintre persoanele intervievate, „nu” - 35%, „nu ştiu” - 14%.

- Ce părere aveţi despre serviciile speciale – Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, altele? Credeţi că, în ansamblu, sunt bine pregătite pentru păstrarea siguranţei naţionale sau nu?

Pentru un răspuns afirmativ au optat 48% dintre subiecţii sondajului de opinie, nu sunt prea bine pregătite consideră 42% dintre participanţi, iar 10% au declarat că nu ştiu.

- Unii spun că serviciile speciale au rămas cam la fel ca fosta Securitate. Alţii cred că serviciile de informaţii s-au transformat în instituţii democratice după modelul celor democratice (occidentale).

60% dintre români cred că ţara noastră dispune de servicii de informaţii moderne, democratice, 30% cred contrariul, iar 7% nu ştiu.

- Întrebaţi dacă foştii ofiţeri ai Securităţii care mai au funcţii în serviciile speciale ar trebui să fie înlocuiţi, 22% dintre subiecţi au răspuns „da”, 74% consideră că specialiştii trebuie păstraţi, iar 4% au răspuns „nu ştiu”.

- După părerea dumneavoastră, în România mai există sau nu situaţii în care un cetăţean este urmărit de serviciile speciale din cauza convingerilor sale politice?

Există astfel de situaţii, consideră 35% dintre subiecţi, 50% apreciază că nu există, iar 15% nu ştiu.

- Întrebaţi dacă serviciile speciale au prea puţină putere, atâta cât trebuie, sau prea multă, subiecţii sondajului de opinie au răspuns: “prea puţin㔠- 35%, “suficient㔠- 38%, “prea mult㔠- 15%, “nu ştiu” - 12%.

- A opta întrebare se referă la transparenţa activităţii serviciilor de informaţii.

23% dintre persoanele intervievate consideră că serviciile secrete oferă suficiente informaţii, 70% cred că informaţiile destinate publicului sunt prea puţine, iar 7% nu ştiu.

- Consideraţi că Serviciul Român de Informaţii şi celelalte servicii speciale ar trebui să ajute Statele Unite şi NATO în combaterea terorismului, sau să se ocupe numai de treburile din România?

Sunt în favoarea sprijinirii Statelor Unite şi NATO 54% dintre persoanele care au răspuns chestionarului, 42% ar dori ca serviciile de informaţii să se ocupe doar de România, iar 4% nu ştiu.

- Întrebaţi dacă serviciile speciale servesc puterea actualului guvern PSD sau interesele naţionale, fără a ţine seama de culoarea politică, 32% dintre subiecţi cred în prima variantă, 52% cred că serviciile speciale se ocupă doar de interesele naţionale, iar 16% nu ştiu.

- După 1989, la conducerea serviciilor speciale s-au aflat mai multe persoane. Despre acestea, opinia publică are o părere diferită.

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, este apreciat de 31% dintre persoanele intervievate, 44% nu au o impresie prea bună, iar 25% nu şi-au format una.

Costin Georgescu este apreciat de 12% dintre subiecţi, 20% au o impresie nu prea bună, iar 68% nu ştiu.

Radu Timofte beneficiază de aprecierea a 25% dintre persoanele care au răspuns chestionarului, 26% au o impresie nu prea bună, iar 49% nu s-au exprimat.

 În privinţa Serviciului de Informaţii Externe, numărul celor care nu şi-au putut forma o opinie creşte semnificativ.

12% au o impresie bună despre Ioan Talpeş, 15% au o impresie nu prea bună, iar 73% nu au nici o impresie.

Tot 12% au votat şi în favoarea lui Cătălin Harnagea, 17% nu au o impresie bună, iar 71% nici una. >

În fine, Gheorghe Fulga este apreciat de 14% dintre subiecţi, tot 14% nu au o impresie prea bună, iar 72% nu ştiu.

Răspunsurile la ultima întrebare indică o creştere a popularităţii serviciilor speciale. 55% dintre subiecţi au o părere bună despre serviciile de informaţii, 36% nu au o părere prea bună, iar 9% nu au nici o părere.

*

Cristian Marinescu: Aşadar, cu acest sondaj pe masă, cu ceea ce ştim şi ce nu ştim despre serviciile secrete române, deschidem dezbaterea din această seară şi am să-i dau cuvântul domnului Bruce Jackson. Bună seara şi bine aţi venit la Televiziunea Română.

Bruce Jackson: Mulţumesc. Vă mulţumesc pentru invitaţie. Pentru mine este o mare plăcere şi o onoare să fac parte din acest distins grup de specialişti. Permiteţi-mi să mai aduc informaţii privind o parte dintre afirmaţiile lui Cristian în prezentarea de deschidere şi să încerc să pun această discuţie în context şi, eventual, să răspund la prima întrebare.

Cristian s-a referit la Summitul care va avea loc luni şi marţi. Cu acea ocazie,  noile democraţii vor vorbi despre pregătirile lor pentru invitaţia în cadrul NATO, de la Praga, şi cum se descurcă în parcursul lor spre Praga.

Mi se pare important să ne întoarcem cu trei săptămâni în urmă, când ambasadorul Nick Burns a condus o delegaţie americană care s-a oprit aici, în România, şi a anunţat ceea ce eu aş numi o agendă pentru reformă. El a discutat despre trei domenii ale reformei: reforma în privinţa corupţiei guvernamentale, reforma economiei de piaţă şi - subiectul nostru din această seară - reforma instituţiilor naţionale de securitate.

Mi se pare că, pe măsură ce ne apropiem de Praga, capacităţile, reforma şi integritatea instituţiilor ce sunt reprezentate la această masă  - directorii şi miniştrii prezenţi la această masă - sunt factori determinanţi ai deciziei de la Praga. Sper ca pe parcursul următoarelor două ore să putem intra într-o adevărată discuţie privind aceste chestiuni, iar mie mi se pare că avem aici trei întrebări principale: 1. Ce a reuşit până acum România să obţină prin reforma armatei şi a serviciilor sale secrete? 2. Ce mai trebuie făcut în aceste servicii în sensul reformei, din acest moment până în momentul de la Praga? 3. Aici cred că experţii noştri ne vor fi de folos: Merg aceste reforme îndeajuns de departe? Sunt ele adecvate pentru recâştigarea încrederii poporului român şi să câştige încrederea poporului american şi să pecetluiască o alianţă între ţările noastre?

Sper că vom începe discuţia dându-ne seama de faptul că nu există răspunsuri cu adevărat corecte. Nimeni nu le ştie. Nu poţi să cauţi la sfârşitul "cărţii reformei" şi să găseşti exact răspunsurile corecte. Este vorba, de fapt, de o întrecere între idei, idei care se derulează pe parcursul unor ani. Probabil că doar copiii noştri, privind înapoi, vor putea să decidă dacă această reformă a avut cu adevărat succes.

Este un proces care va dura, este vorba de ce s-a făcut, ce mai trebuie făcut de-acum înainte. Despre aceste subiecte vom discuta în seara aceasta. M-am uitat împreună cu colegul meu, domnul ministru Paşcu, la primele întrebări. În discuţiile pe care le-aţi avut cu domnul ambasador Burns, bineînţeles că aţi fost întrebaţi ce a făcut Administraţia, ce consideraţi că trebuie făcut pentru sporirea puterii instituţiilor de securitate din România.

Ioan Mircea Paşcu : Întâi de toate, vreau să mulţumesc organizatorilor şi vreau să-i mulţumesc lui Bruce pentru această idee excelentă de a discuta despre un subiect extrem de important şi un subiect nu de puţine ori controversat. Cred că o asemenea emisiune ne permite să lămurim o serie de aspecte, în orice caz ne ajută să înţelegem mai bine care este rolul acestor servicii şi paşii pe care aceste servicii i-au întreprins pentru reformarea lor şi, în felul acesta, contribuţia lor la efortul nostru de integrare.

Acuma, în ceea ce priveşte armata, noi am făcut ceea ce credem că trebuia făcut, practic, de la bun început. Două lucruri cred că au fost fundamentale.

Un prim obiectiv a fost acesta, de a iniţia procesul de restructurare profundă a forţelor armate şi de transformare a lor dintr-un instrument mai mare şi mai puţin eficient într-un instrument mai mic şi mai eficient. Pe acest drum, am adoptat o serie de acte legislative, am adoptat o serie de măsuri organizatorice, am obţinut finanţarea şi, practic, ceea ce am angajat prin intermediul planurilor de aderare cu partenerii noştri din NATO am îndeplinit.

În ceea ce priveşte zona informaţiilor militare, acestea fac parte din ansamblul Armatei Române şi, din punctul acesta de vedere, Armata Română nu se deosebeşte cu nimic de armatele oricăror altor state şi în nici un caz nu se deosebeşte de cele ale ţărilor NATO. Aş vrea să spun că, în ceea ce priveşte zona aceasta, ea a fost poate printre primele reformate.

Practic, au existat două direcţii principale de acţiune care au fost antamate de armată, fără ca cineva să-i spună acest lucru, încă din noaptea de 22 decembrie 1989. Una a fost cu structurile de partid din armată şi a doua a fost cu structurile de contrainformaţii, pe care Securitatea le avea create în armată. Ca o chestiune interesantă este că în structurile de contrainformaţii ale Securităţii din armată exista un compartiment care avea menirea să supravegheze Direcţia de Informaţii Militare a Armatei, care era subordonată Statului Major General.

Oamenii care au făcut parte din aceste structuri, respectiv cele de informaţii militare, au fost profesionişti militari, iar imediat după ce această structură de contrainformaţii a fost desfiinţată, s-a trecut la înlocuirea ei cu o structură de contraspionaj care aparţine de fapt armatei şi nu unui alt organism din afară. Oamenii care au venit aici în primul rând au fost militari de carieră şi aceştia au construit un nou sistem de siguranţă militară pe baza a ceea ce la început a fost contraspionajul militar.

După aceea, aceste două componente – una de reprezentare militară şi cealaltă de siguranţă militar㠖 au rămas, până în 1999, aşa cum au fost ele în momentul din 1989, deci reprezentare militară şi informaţii militare la Statul Major, iar contraspionajul, ulterior siguranţa militară, la ministru. În 1999, cele două au fost unite într-o Direcţie Generală de Informaţii Militare şi aşa se află în momentul de faţă şi sunt în subordinea ministrului apărării naţionale.

În ceea ce priveşte organizarea, colaborarea, adoptarea standardelor NATO, prin forţa împrejurărilor armata a fost în avans şi a fost în fruntea acestui efort, pentru că toate angajamentele noastre în cadrul Parteneriatului pentru Pace, în care am început să intrăm în legătură directă cu structurile NATO, cu ţările NATO, ne-au obligat să ne adaptăm instituţional de la bun început şi astfel am creat toate mecanismele pentru interfaţa cu mecanismele NATO, cu ale ţărilor NATO, circulaţia documentelor a fost reglementată conform standardelor NATO şi, în timp, această colaborare, care la început a avut dimensiunea legată de Parteneriatul pentru Pace, a căpătat o nouă dimensiune în momentul în care forţele româneşti au început să intre în operaţiuni de sprijinire a păcii împreună cu forţele altor ţări NATO.

Si atunci, această activitate a căpătat o nouă dimensiune. Si astăzi, ca să dau un exemplu, avem celule naţionale de informaţii militare atât în Bosnia, cât şi în Kosovo, care colaborează deplin cu forţele aliate din aceste ţări şi cu comandamentele respective. Între timp, bineînţeles, colaborarea între instituţia informaţiilor militare din interiorul armatei şi instituţiile similare ale ţărilor NATO s-a întărit şi s-a dezvoltat continuu, astfel încât astăzi putem spune că armata este una dintre instituţiile bine conectate la acest efort de colaborare.

După 11 septembrie, prin forţa împrejurărilor, rolul informaţiilor militare a crescut şi, din acest punct de vedere, şi noi am luat o serie întreagă de măsuri pentru a spori relevanţa efortului depus de această componentă a Armatei Române şi pot spune că suntem bine adaptaţi la analiza acestor noi ameninţări asimetrice care au început să devină caracteristice după 11 septembrie 2001.

Cristian Marinescu: Continuăm.

Bruce Jackson: Hai să vedem o a doua părere, din partea domnului Tudor.

Radu Tudor:   Primul lucru pe care aş vrea să-l spun referitor la acţiunile Ministerului Apărării Naţionale în relaţia cu NATO este faptul că obişnuim să spunem în România că Armata Română este vârful de lance al ţării în privinţa integrării în NATO. Indubitabil, aşa este, este vârful de lance. Cele mai multe cooperări cu Alianţa Nord-Atlantică, prin exerciţii, prin cursuri, prin seminarii, prin cele mai concrete moduri de cooperare, le-a realizat Armata Română.

În acelaşi timp, ei au luat în calcul de foarte devreme, aş putea spune din '93-'94, o foarte serioasă relaţie cu presa, au pus foarte mult accent pe transparenţă şi au instituţionalizat acest lucru, au permanentizat o relaţie constantă cu jurnaliştii care acoperă problemele militare şi, din acest punct de vedere, armata se află puţin mai în faţă în raport cu serviciile de informaţii.

Serviciile de informaţii au avut un start un pic mai ezitant, la începutul anilor '90, pe parcurs, problema s-a rezolvat, în măsură mai mare sau mai mică, dar trebuie să spunem categoric că, în ultimii doi ani, simţim o schimbare fundamentală în atitudinea armatei şi a serviciilor secrete faţă de presă şi faţă de ziarişti.

Domnul Radu Timofte a iniţiat o campanie constantă de relaţii cu presa. Este lăudabilă această atitudine din partea domniei sale, dar ceea ce trebuie spus şi trebuie făcut în continuare este ca presa şi mass-media să aibă un fel de presiune pozitivă asupra serviciilor secrete. Presa trebuie în permanenţă să ceară serviciilor de informaţii transparenţă, iar opacitatea firească a serviciilor secrete să ducă la un echilibru şi să rezulte o informare cât se poate de bună a opiniei publice. Din acest punct de vedere, cred că serviciile secrete trebuie să înveţe ceva mai mult de la structurile din ţările membre NATO – colaborarea cu presa, transparenţa şi transmiterea mesajului.

În sondajul care a fost pus la dispoziţie există procente – unii ar spune mari, alţii ar spune că sunt fireşti – există, totuşi, procente de persoane care nu au încredere în serviciile secrete. Aici trebuie să fie preocuparea serviciilor secrete, să-şi explice acţiunile, să explice foarte clar modul de cooperare cu structurile similare din ţări membre NATO şi să înţeleagă că relaţia cu presa face parte din activitatea lor la fel ca orice altă activitate pe care ei o depun. Din acest punct de vedere, există un mic decalaj între Ministerul Apărării Naţionale şi structurile de informaţii.

Bruce Jackson:  Haideţi să oferim domnului director şansa de a răspunde. Este o succesiune a prezentării părerii instituţiilor. Stiu că întreţineţi un dialog deschis. Cine vrea să pornească?

Gheorghe Fulga: Mulţumesc domnului Jackson pentru, în primul rând, iniţiativa pe care a avut-o de a discuta cu noi.

Aş vrea să fac nişte aprecieri, şi eu, asupra sondajului publicat în această seară de Televiziunea Română.

Sincer să fiu, mă aşteptam la alte rezultate, dacă era să iau ca indicator mass-media. Observ, însă, că societatea românească este mult mai matură şi rezultatele scot în evidenţă acest aspect.

Sunt de acord cu domnul Tudor că, poate, serviciile au neglijat, pe parcursul activităţii lor, relaţia cu presa. Au făcut-o, poate, din teama de a nu greşi şi de a nu spune mai mult decât trebuie. Asta este, oarecum, lipsă de experienţă, pe care noi, Serviciul de Informaţii Externe, încercăm, în timp, să o remediem.

Dar, aş vrea să revin la elementul cel mai important pe care ne propunem să-l discutăm în această seară, şi anume reforma în serviciile de informaţii. Sunt bucuros că Armata Română înregistrează succese deosebite, că ele sunt apreciate în plan intern şi în special la nivelul structurilor euro-atlantice.

Spun că sunt bucuros pentru că, de fapt, şi noi, serviciile de informaţii externe şi interne, am parcurs un proces de modernizare şi de transformare. E drept, aveţi dreptate, debutul a fost mai dificil, însă evoluţia a avut un caracter procesual. Au fost dificultăţi la începutul anilor 1990-91, dificultăţi generate de faptul că Serviciul de Informaţii Externe făcea parte din vechea structură a Securităţii şi, imediat după '90, el a fost asimilat cu acele, să spunem, acţiuni, activităţi de poliţie politică. Pentru Serviciul de Informaţii Externe poate acest lucru este mult mai diminuat. Singurele elemente care ar putea să-i aduc㠖 şi i-au adus – anumite prejudicii, probabil, au fost cele în legătură cu diaspora română.

Serviciul de Informaţii Externe a urmat mai multe etape de transformare. În primul rând, în 1991, când a apărut prima reglementare normativă care definea locul şi rolul lui în cadrul societăţii româneşti. Un al doilea moment a fost în 1998, când a fost votată de Parlament Legea nr. 1/1998 care, sigur, aduce reglementări în plus şi, prin modul de organizare şi prin atribuţiile şi competenţele stabilite, o apropie de serviciile euro-atlantice.

Pe toată această perioadă de 12 ani, trebuie să vă informez, şi cu această ocazie informez şi opinia publică românească, că Serviciul de Informaţii Externe a fost într-un contact permanent cu serviciile similare din spaţiul euro-atlantic. De fapt, printre primele relaţii pe care le-a realizat, contacte realizate, au fost cu serviciul similar din Statele Unite ale Americii. Pe tot parcursul acestui proces de modernizare, de dezvoltare, de înnoire, a primit asistenţă de specialitate – legislativă, metodologică, schimburi de experţi – de la serviciile euro-atlantice şi, aşa cum spuneam, şi de la serviciile de specialitate, similare, din Statele Unite.

În procesul de modernizare a Serviciului de Informaţii Externe e clar că s-a urmărit realizarea politicii statului nostru. Modificările din structură au reflectat, în ultimă instanţă, linia dominantă pe care a urmat-o România după 1990. Este vorba de integrarea în structurile euro-atlantice, este vorba de asimilarea şi integrarea valorilor comunităţii euro-atlantice în sistemul de valori al societăţii româneşti, sigur, descentralizarea economică şi socială etc.

În urma comunicării, a dialogului frecvent pe care l-am avut cu directorii serviciilor de informaţii externe din ţările euro-atlantice, am ajuns, în momentul de faţă, la o formulă care, credem noi, se apropie foarte mult, prin compatibilizarea ei, cu structurile similare din spaţiul euro-atlantic.

Evenimentele din 11 septembrie, tragicele evenimente din 11 septembrie sigur că au impulsionat reforma în Serviciul de Informaţii Externe. Astfel, pe baza Strategiei de Siguranţă Naţională, unde sunt stabiliţi foarte clar factorii de risc extern la adresa României, am elaborat şi noi o proprie Strategie, în care precizăm obiectivele, direcţiile de acţiune, modalităţile de acţiune în perspectivă.

Pe baza acestei Strategii proprii de acţiune – trebuie să menţionez că este pentru prima dată când în Serviciul de Informaţii Externe a fost elaborată o Strategie proprie de acţiune - am elaborat o nouă organigramă, organigramă care, credem noi, că răspunde standardelor europene, euro-atlantice în domeniu. Prin aceasta, ce am încercat să facem? În primul rând, credem că, prin cooperare cu celelalte servicii, aducem o valoare adăugată procesului de integrare europeană, euro-atlantică, în care este înscrisă România.

Am avut discuţii şi cu domnul Burns. În urma discuţiilor cu domnia sa, au reieşit câteva lucruri foarte importante pentru Serviciul de Informaţii Externe. În primul rând, a apreciat eforturile pe care le-am făcut noi. În al doilea rând, ne-a oferit în continuare sprijinul pentru modernizare. Dar – şi cel mai important lucru – a scos în evidenţă şi câteva din direcţiile pe care noi trebuie să accentuăm reforma: este vorba, aşa cum vă spuneam, de accentuarea procesului de compatibilizare dintre structurile serviciului nostru şi structurile serviciilor similare din ţările euro-atlantice; consolidarea structurilor de combatere a terorismului, a crimei organizate, ca principale provocări ale secolului în care am intrat; o mai clară precizare a competenţelor şi eliminarea paralelismelor dintre instituţiile de informaţii din România şi altele cu care noi cooperăm; creşterea calităţii informaţiilor - este un element foarte important; finalizarea, de asemenea, a reformei structurale şi a testării personalului; şi, nu în ultimul rând – şi cu asta vreau să închei, revin la ce a spus domnul Tudor – proiectarea unei mai bune imagini a Serviciului de Informaţii Externe în societatea românească. Pentru aceasta, noua structur㠖 o să revin, probabil, pe parcurs – noua organigramă, noua structură aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Tării în şedinţa din noiembrie 2001, prevede o direcţie specializată pentru comunicare şi relaţia cu presa. Sigur că timpul a fost scurt, ea încă nu funcţionează la parametri pe care ni-i dorim. Sunt convins, însă, că în acest an vom face în aşa fel încât să funcţioneze cum ne dorim.

Cristian Marinescu: Mulţumim, domnule Fulga. Acum, am să-i dau cuvântul domnului Radu Timofte, directorul Serviciului Român de Informaţii.  Domnule Timofte, cum spunea şi Radu Tudor, presa este cu ochii pe serviciile secrete. Cum se poate discuta transparent despre o activitate eminamente secretă?

Radu Timofte: Mulţumesc lui Bruce Jackson pentru ideea organizării unei astfel de întruniri şi mulţumesc şi gazdelor, care, în această seară, ne oferă prilejul să aducem la cunoştinţa opiniei publice tot ceea ce înseamnă reformă în activitatea serviciilor de informaţii, ceea ce înseamnă încercarea de realizare a transparenţei şi comunicării cu societatea civilă, cu cetăţeanul, care, în primă şi ultimă instanţă, este cel care contribuie, prin bugetul propriu, la finanţarea activităţii serviciilor de informaţii.

Sigur, ca şi celelalte structuri militare, după decembrie 1990, şi Serviciul Român de Informaţii – creat imediat după Revoluţie – s-a confruntat cel mai mult cu acel deficit de imagine. Comparat cu Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Informaţii Externe sau cu Poliţia, Ministerul de Interne, el a fost considerat, pentru început, moştenitorul fostei securităţi.

De aici şi până la a ajunge la imaginea prezentată astăzi prin acest sondaj de opinie, surprinzător de pozitiv pentru mine, a fost o perioadă în care lucrătorii Serviciului Român de Informaţii şi-au făcut datoria, s-au confruntat cu nenumărate aspecte care, nu de puţine ori, i-au pus în situaţia de a se disculpa şi pentru ceea ce nu făceau.

Reforma în cadrul Serviciului Român de Informaţii a început, deci, imediat după Revoluţia din decembrie 1989 şi putem spune că şi astăzi continuă. Cel mai important demers în cadrul acestei reforme – nu fiindcă  s-a produs anul trecut – este acela că, în baza unei strategii pe termen scurt şi mediu, s-a elaborat un document în baza căruia s-a trecut la reorganizarea activităţii Serviciului Român de Informaţii, dar şi la reconceptualizarea în ceea ce priveşte relaţia între structurile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale din interiorul României, cât şi cooperarea cu structurile partenere din ţările europene şi euro-atlantice.

Putem spune că, în cadrul serviciilor de informaţii, reforma se produce permanent, dat fiind faptul că şi evoluţia ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale este într-o perpetuă schimbare, într-o continuă mişcare. Ne-o dovedesc evenimentele din septembrie, tragicele evenimente din septembrie 2001, când aproape întreg sistemul, întreaga doctrină de apărare a ţărilor civilizate a trebuit să se adapteze acestui nou concept de luptă şi de acţiune împotriva terorismului.

Desigur, şi Serviciul Român de Informaţii, fără să anticipeze aceste tragice evenimente, a conceput şi realizat structuri care să participe atât în interiorul ţării, cât şi în efortul mondial, la combaterea terorismului. În acest sens, a fost creat Inspectoratul pentru luptă împotriva terorismului, o structură amplă în cadrul Serviciului Român de Informaţii, care incumbă atât unităţi informative, de culegere de informaţii, cât şi unităţi de intervenţie pe momente ce se pot crea urmare a acestor acumulări de informaţii.

Spuneam că ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt într-o continuă schimbare. Aceasta ne obligă la reorganizarea din mers a activităţilor Serviciului. Noul regulament de organizare şi noua organigramă a Serviciului Român de Informaţii, aprobate de către Consiliul Suprem de Apărare a Tării – apreciez eu şi o apreciază şi colegii mei din Serviciul Român de Informaţii – răspund acestor cerinţe, care, de fapt, decurg din strategia naţională privind securitatea naţională a României.

Aş vrea să continui aducând în faţă elemente de natură a justifica de ce este nevoie de aceste transformări în Serviciul Român de Informaţii, fiindcă cele mai dese critici la adresa Serviciului Român de Informaţii sunt aduse pe tronsonul continuităţii între Serviciul Român de Informaţii ca o parte firească a fostei Securităţi. Aş vrea să aduc la cunoştinţa opiniei publice şi a dumneavoastră că, începând din martie 1990 – pot da şi cifre exacte, nu mai putem să ne ferim de acest lucru acum – din Serviciul Român de Informaţii au plecat circa 5.500 de ofiţeri, din cei 6.800 câţi erau la vremea respectivă.

Aceasta înseamnă că în Serviciu a rămas un procent de aproximativ 85% de ofiţeri nou veniţi în cadrul structurii. Diferenţa de 15%, dacă este să vorbim despre aceasta, sunt ofiţeri care compun activităţile strict obligatorii şi care presupun o continuitate în activitatea Serviciului. Mă refer, în principal, la componenta de luptă împotriva terorismului, mă refer la ofiţerii de informaţii de contraspionaj care lucrează pe anumite spaţii şi a căror continuitate în activitate se impune de la sine, mă refer, de asemenea, la ofiţerii din sistemul de învăţământ şi din sistemul logistic. Aceştia sunt cei care compun diferenţa de 15% dintre foştii ofiţeri care au făcut parte şi din fosta Securitate.

Noi apreciem că această continuitate se impune şi pentru un transfer de experienţă între cei ce urmează să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Serviciului, iar media de vârstă de 37 de ani – pe care am discutat-o şi cu Burns, am discutat-o şi cu Jackson, când a fost ultima dat㠖 este cea reală, şi ţin să vă spun că media de vârstă este în continuă descreştere, de la data când s-au început angajările în cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Preocupă justificat, atât pe cetăţeanul de rând, cât şi mass-media, în general, opinia publică, în general, de ce lipsă de transparenţă în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Aş vrea să cred că a fost lipsă de transparenţă, aş vrea să cred că aceasta este într-o continuă scădere. În ceea ce priveşte relaţiile Serviciului Român de Informaţii cu presa şi cu cetăţeanul, strategia pe termen scurt şi mediu despre care vă spuneam a fost supusă dezbaterii publice anul trecut, când ea a fost concepută şi transmisă tuturor colegilor din prea scrisă, audio şi vizuală.

Am primit observaţii pertinente, de care s-a ţinut cont atunci când a fost elaborată noua concepţie de organizare şi funcţionare a Serviciului Român de Informaţii. S-a ţinut cont, de asemenea, de observaţiile făcute de colegii din mass-media, ori de câte ori s-au adus critici la adresa Serviciului, şi pot să spun că multe din informaţiile care se vehiculează în presă constituie pentru noi surse de pornire a unor acţiuni informative care, până la urmă, se dovedesc a fi cazuri reale de atentate la siguranţa naţională a României, cel puţin parte dintre acestea.

Tot în problema transparenţei, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă şi faptul că, în domeniul încercării de deschidere către societatea civilă, începând de luna viitoare, în cadrul Serviciului Român de Informaţii va funcţiona Colegiul de Siguranţă Naţională al Serviciului Român de Informaţii, unde au fost invitaţi să participe ziarişti, reprezentanţi ai partidelor politice, lideri de sindicat sau membri de sindicat din principalele sindicate şi alţi cetăţeni doritori a se informa în ceea ce priveşte siguranţa naţională a României.

Astfel de deschideri sunt în curs de realizare. Să nu uităm site-ul pe care, în urmă cu o lună şi ceva, l-am alimentat cu noi documente, cu noi date, cu noi informaţii, care am văzut că sunt preluate şi de mass-media.

Aş vrea să cred că acest schimb reciproc de informaţii nu este decât în folosul cetăţeanului, cu atât mai mult cu cât noi vrem să ne facem cunoscută activitatea, până la limita la care se poate face cunoscută această activitate. Deocamdată atât, şi sper să pot interveni în continuare la întrebările pe care dumneavoastră le veţi pune. Vă mulţumesc.

Bruce Jackson: Domnule Paşcu, vreţi să adăugaţi ceva?

Ioan Mircea Paşcu: Vreau să spun, de la bun început, că există această deosebire de statut între serviciile de informaţii militare şi serviciile atât de informaţii externe, cât şi Serviciul Român de Informaţii, pentru că, în timp ce cele militare făceau parte din instituţia armatei şi nu se ocupau, prin natura muncii lor, de probleme interne – pentru că, până la urmă, chiar componenta aceasta de siguranţă viza mai mult oamenii noştri, ca aceştia să nu devină obiective pentru alţii – acest lucru a creat această deosebire sau este responsabilă de faptul că, din acest punct de vedere, serviciile armatei au avut un alt statut decât ceea ce au avut de rezolvat colegii noştri din cele două servicii care, practic, făceau parte din Departamentul Securităţii Statului, înainte de 1989, şi, ca atare, se punea un semn de egalitate între Securitate şi aceste servicii.

Drept urmare, şi datorită faptului că, în mod firesc, normal, sarcinile Serviciului Român de Informaţii vizează zona internă, aici, atunci, a existat această atenţie deosebită din partea presei şi, din punctul ăsta de vedere, şi o anumită presiune asupra acestor servicii. Si atunci, este foarte greu ca, din punctul acesta de vedere, să realizezi acea linie, acel echilibru foarte fin între ceea ce înseamnă să fie, trebuie să fie transparenţă într-o societate democratică şi, în acelaşi timp, ceea ce trebuie să reprezinte secret profesional în activitatea unor asemenea servicii. Si, pe de altă parte, tot timpul reflectorul pe ei şi presiune foarte puternică.

Pentru mine – şi sper să putem să discutăm această chestiune – sondajul de astăzi este un sondaj extrem de interesant, pentru că el trece dincolo de cei care, în mod normal, s-au acreditat, până în momentul de faţă, ca specialişti şi reprezentanţi ai opiniei publice pe acest domeniu. Si când trecem dincolo de ei, observăm că, practic, există o cu totul altă imagine decât cea pe care ne-am fi aşteptat să o avem dacă am fi rămas în continuare numai cu aceşti formatori de opinie. Dar, am vrut să subliniez acest lucru, pentru că este un adevăr şi cred că, pentru discuţia noastră, el trebuia spus. Vă mulţumesc. 

Cristian Marinescu: Domnilor, domnul ministru al apărării spune că aveţi o părere mai proastă decât majoritatea populaţiei, despre serviciile secrete. Este adevărat? 

Dan Preda: Aş începe, mai întâi, prin a spune câteva cuvinte despre această emisiune, care se transmite acum, pe care noi o găsim extrem de interesantă şi nu lipsită de semnificaţii, pentru că ea precede Summitul NATO care începe la Bucureşti, peste două zile. Si, aşa cum spuneam, nu lipsită de semnificaţii, motiv pentru care Radio România Actualităţi va şi retransmite această emisiune, care se televizează acum, luni, 25 martie 2002, de la ora 16:30.

Revenind la discuţia în cauză, sigur că, aşa cum spunea domnul ministru Paşcu, serviciile noastre speciale au avut şi au de-a face cu o tradiţie foarte încărcată. Ele fiind, să zic aşa, moştenitoarele morale ale fostei Securităţi, este motivul pentru care percepţia este mai greu de realizat în sânul populaţiei. Aşa cum remarca domnul ministru Paşcu, sondajul pe care l-a primit astăzi este foarte interesant, şi am să mă opresc puţin la el pentru a comenta câteva din cifrele acestea.

La un moment dat, la o întrebare, se spune că 60% din cei intervievaţi consideră că serviciile speciale s-au transformat şi nu mai păstrează nimic din fosta Securitate. Acest 60% mi se pare absolut esenţial. Probabil că este, în opinia mea, cifra esenţială a acestui sondaj de opinie.

Voi merge mai departe, pentru a vedea cum s-a schimbat această mentalitate. E foarte greu, în opinia mea, să schimbi o mentalitate în 12 ani. În urmă cu 12 ani, un politolog cunoscut spunea că avem nevoie de minim 20 de ani pentru a schimba mentalitatea. S-ar putea să dureze ceva mai mult, însă iată că semne există că se schimbă ceva, aşa cum spuneam, avem aici o cifră de 60%.

Urmează o altă întrebare: “Ce părere aveţi despre serviciile speciale SRI şi SIE, dacă sunt sau nu bine pregătite?” Si la această întrebare 48% dintre cei intervievaţi răspund că sunt bine pregătite, ceea ce este, din nou, un punct câştigat pentru aceste servicii.

În fine, o întrebare interesantă, care ar putea să reprezinte, aşa, un soi de cursă, este “Consideraţi că serviciile speciale oferă, în prezent, populaţiei suficiente informaţii despre activitatea lor, sau prea puţine informaţii?”. Răspunsul este că 70% consideră că sunt prea puţine informaţii.

Eu nu cred că aici avem de-a face cu vreo problemă, de fapt, pentru că, aşa cum se discuta aici, există o limită de transparenţă în activitatea acestor instituţii, lucru care se vede foarte bine şi din ultima sau penultima chestiune care a fost parte a sondajului şi care cuprinde 6 din conducătorii, foşti şi actuali conducători, ai serviciilor de informaţii din România.

Si avem iar nişte cifre foarte interesante, care se pot, însă, lesne explica. Primul este domnul Virgil Măgureanu, cel care a fost, practic, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, după '90. 25% din cei intervievaţi spun că n-au auzit. De domnul Costin Georgescu n-au auzit 68%. De domnul Radu Timofte, doar 49% n-au auzit – este cifra cea mai mică. Domnul Timofte pare a fi cel mai cunoscut dintre foştii şi actualii şefi ai serviciilor de informaţii, ceea ce, probabil, se explică şi prin activitatea domniei sale de parlamentar, de 8 ani de zile,12 ani, vă rog să mă scuzaţi.

Radu Timofte: Am îmbătrânit împreună în Parlament. Asta e o informaţie care poate să fie făcută publică.  

Dan Preda: Revin. Domnul Talpeş – 73%, Cătălin Harnagea, fostul şef al SIE – 71% şi domnul Fulga, actualul şef al SIE – 72%. Concluziile ar fi următoarele, de aici: că, aşa cum ar fi şi firesc, aceste activităţi legate de Serviciul român de Informaţii Externe sunt mult mai puţin cunoscute decât cele legate de Serviciul Român de Informaţii – ceea ce, pe undeva, este şi firesc. Serviciul Român de Informaţii, prin activitatea lui, este mult mai prezent în interior.

Si revenim, însă, la, probabil, ultima chestiune, “Aveţi o părere bună sau nu prea bună despre activitatea serviciilor secrete?”, şi cifra de aici este, de asemenea, mi se pare, revelatoare: 55% din populaţie consideră că se poate avea încredere în serviciile româneşti de informaţii.

Cred că avem de-a face cu un sondaj bine făcut, cu cifre reale, chit că, în opinia mea nu ştim foarte multe despre, de exemplu, provenienţa acelor intervievaţi – mediul rural, urban, pregătirea lor profesională - care ar putea să dea anumite coordonate despre răspunsurile lor. Însă, realmente, reprezintă un câştig, aşa cum un câştig democratic mi se pare acela că avem în faţă un fapt absolut inedit, şefii serviciilor de informaţii sunt la aceeaşi masă cu presa şi cu domnul Bruce Jackson, preşedintele Comitetului SUA pentru NATO. Deci, iată un fapt absolut inedit şi remarcabil, în opinia mea. 

Cristian Marinescu: Eu v-aş recomanda să profitaţi de ocazie şi să le puneţi cât mai multe întrebări. Domnule Pârvulescu?

Cristian Pârvulescu: Înainte de a pune întrebări, şi eu aş vrea să fac câteva comentarii atât pe marginea sondajului, cât şi referitoare la introducerile pe care domnul ministru Paşcu şi domnii directori ai serviciilor speciale le-au făcut mai devreme.

În primul rând, cred că ar trebui să privim datele din acest sondaj în corelaţie cu alte date care au apărut, pentru că instituţiile de informaţii sunt instituţii publice – ca toate celelalte instituţii – şi aş vrea să fac aluzie la un sondaj de opinie care s-a dat publicităţii săptămâna aceasta. Este vorba de Eurobarometru, care interesează, în bună măsură, chiar spaţiul în care ne aflăm şi noi, apropo de ceea ce va începe luni, cu Grupul Vilnius, la Bucureşti.

Este vorba, deci, de cele 13 ţări candidate la UE. Ei bine, se constată că România reprezintă, în ansamblul celor 13 ţări candidate la UE, o ţară care este foarte interesată de instituţii identitare. Noi ştim deja că, în general, în sondajele de opinie, Biserica apare ca cea mai importantă instituţie, după care Armata. În barometrul de opinie, a treia instituţie românească, ca importanţă, era Poliţia, cu 35% aprecieri, Armata era cu 72%, Biserica cu 83%.

Ei bine, constatăm, în acest sondaj IRSOP, pe care aş vrea să-l corelez cu Eurobarometru şi cu alte sondaje care s-au făcut, că serviciile secrete se bucură de o încredere de 55%. Este, într-adevăr, o încredere extraordinară. De fapt, serviciile secrete sunt, după cum observaţi, pe locul al treilea între instituţiile româneşti, ca încredere.

Este surprinzător, trebuie să recunoaştem acest lucru, şi s-ar putea ca asta să se datoreze tocmai absenţei unei dezbateri publice foarte serioase pe această temă. Iată de ce această emisiune este foarte bine venită, pentru că deschide, poate, o dezbatere publică în legătură cu această temă.

Deci, evident, interesul naţional este privit ca fiind foarte important de către români şi instituţiile de informaţii sunt privite ca instituţii importante, din perspectiva apărării interesului naţional. Însă, în general, concentrarea pe instituţii care sunt legate de identitate şi mai puţin pe instituţii care sunt instituţii democratice – cum este cazul Parlamentului, cum este cazul guvernului sau partidelor politice, în general, instituţii mai slab reprezentate în chestionar, în ceea ce priveşte încrederea – cred că ar putea să ne şi îngrijoreze.

Este un semnal bun pentru instituţiile secrete, pentru instituţiile de informaţii, aceea că au încredere în populaţie. De altfel, eu cred că nu este atât de surprinzător pe cât spunea domnul ministru Paşcu, cred că, intuitiv, puteam bănui că situaţia este aceasta, dar, pe de altă parte, este un semnal în ceea ce priveşte suportul pentru instituţiile democratice, pentru că Parlamentul, spre exemplu, întruneşte doar 32% încredere, iar partidele politice, îngrijorător, doar 13%.

Pe de altă parte, o altă temă pe care aş vrea să o induc în discuţie aici, pentru că n-aş vrea să fie doar o simplă abordare formală a problemei instituţiilor legate de culegerea de informaţii şi de securitatea naţională, este problema politizării acestora. Este o problemă care se pune foarte, foarte des – este adevărat, formatorii de opinie o pun.

Trebuie să mai adaug ceva, şi anume că instituţiile care reuşesc cel mai bine să surprindă opinia publică, să o informeze, sunt televiziunea şi radioul, instituţii unde dezbaterile nu sunt foarte serioase, sunt foarte largi. Aceasta emisiune este o excepţie, mai degrabă, decât o regulă. Ei bine, presa scrisă, în care s-au făcut foarte multe comentarii referitoare la serviciile speciale, la integrare şi aşa mai departe, la scandalurile de corupţie care au apărut în ultima vreme dar şi mai demult, ei bine, presa scrisă nu are foarte multă încredere şi nici nu are un public foarte larg.

Dar, revenind la problema noastră, problema politizării instituţiilor, s-a pus şi se pune, şi cred că, pentru a avea o încredere reală în instituţiile de informaţii, ar trebui ca această problemă să fie rezolvată printr-o echidistanţă efectivă. Înţeleg că reforma instituţiilor de informaţii urmăreşte, printre alte obiective, şi pe acesta şi îl cred unul din cele mai importante, pentru că suspiciunile care există în momentul de faţ㠖 şi care au existat şi cu siguranţă vor exista – se referă şi la acest lucru şi sondajul de opinie surprindea acest lucru, pentru că se constată că 32% dintre respondenţi – e adevărat, nu majoritatea, dar suficient de mulţi – considerau că serviciile secrete ar putea lucra în favoarea celor care se află la putere, nu în favoarea interesului naţional. Eu sper că nu aceasta este situaţia, dar cred că ar trebui să profităm de această întâlnire pentru a discuta şi pe această temă.

Cristian Marinescu: Domnule Paşcu, aveţi un răspuns.

Ioan Mircea Paşcu: Da, eu vreau să spun că nu trebuie să facem nimic special pentru a preveni politizarea. Nu trebuie să o permitem, pentru că există deja legi care, cel puţin în domeniul instituţiilor militare, o interzic. Si vreau să vă spun că, atunci când domnul general Chelaru, care mai îmbrăca, încă, uniforma militară, a participat la o manifestare politică, domnia sa a plecat din armată. Deci, fără nici un fel de altă discuţie. Iată că, ulterior, cariera politică pentru domnia sa reprezintă o opţiune extrem de importantă. Am înţeles că, în curând, va ajunge preşedinte al unuia din partidele româneşti.

Deci, nu trebuie să căutăm lucruri, nu ştiu, nu trebuie să inventăm reguli speciale, trebuie să le respectăm. De pildă, domnul general Degeratu, îmbrăcat în uniformă, a făcut comentarii politice în timpul anului 2000, care era şi un an electoral, în calitate de consilier prezidenţial. Deci, astea sunt problemele. S-a reacţionat într-un fel sau altul la această chestiune? S-a aplicat aceeaşi măsură care s-a aplicat în cazul domnului Chelaru?

Si atunci, sunt lucrurile cât se poate de clare, din punctul ăsta de vedere, dar aş vrea să vă spun că există o anumită... Vedeţi, dumneavoastră aţi menţionat foarte bine presa scrisă, şi eu, personal, faţă de dumneavoastră, vă consider ziarişti care reprezentaţi opinia publică, dar fiecare dintre ziarele acestea are câte un specialist pe probleme de servicii secrete şi acel specialist este cel care, practic, dă tonul într-o anumită chestiune şi el stabileşte o anumită agendă, stabileşte o anumită temă şi stabileşte şi modul cum se tratează tema respectivă.

Acest sondaj trece, însă, dincolo de această chestiune şi îl întreabă pe cetăţean, pentru că este foarte greu de stabilit măsura în care acest specialist al ziarului X sau Y reflectă în realitate care este opinia cetăţeanului. Asta ar trebui să facă, însă mi-e teamă că el reflectă alt gen de interese, care nu sunt atât de mult împărtăşite de restul publicului, şi acest sondaj ne arată că publicul are altă părere decât cea pe care unii dintre aceşti specialişti caută s-o proiecteze, cu anumită insistenţă, aş spune.

Cristian Marinescu: Haideţi să vedem acum cum se văd şi din afară serviciile de informaţii româneşti.  Domnule Scheunemann? 

Randy Scheunemann: Vă mulţumesc. Consider că domnul ministru Paşcu a pus degetul pe rană, în ceea ce priveşte graniţa care trebuie să existe atunci când avem de-a face cu o democraţie şi unde nu trebuie să intervină politicul. Si, de asemenea, asupra problemei privind ce anume, ce elemente trebuie să rămână, în acest domeniu, aspect secret.

Sunt convins că aici avem de-a face cu un proces de transformări. Este vorba de un răspuns la ameninţări, după 11 septembrie, după dispariţia războiului rece, sunt o parte din reformele care se întreprind, respectiv schimbarea misiunii pe care o au aceste instituţii.

Al doilea lucru care este fascinant. Este vorba de acest sondaj de opinie. Românii care au suferit din cauza Securităţii, în timpul regimului trecut, sunt acum în măsură să ierte – să spunem – pe aceşti buni specialişti, procentele de apreciere mergând până la 74%.

Un al treilea element. Nu este vorba numai de dinamica care este importantă pentru România, ci este vorba de votul care se acordă pentru NATO, în favoarea NATO. A apărut un material, difuzat de Associated Press, în urmă cu 24 de ore, în care se vorbea de solicitarea de a fi excluşi anumiţi reprezentanţi ai fostului regim din structurile acestor instituţii, dar acest sondaj nu face decât să dovedească că România s-a desprins de perioada trecută şi că populaţia înţelege pe deplin cum a intervenit această desprindere de trecut. Când un om poate să solicite să primească dosarul său propriu de Securitate şi să-l consulte, este, totuşi, într-adevăr, greu să stabileşti, ca şef al instituţiei, sau ca om politic, care anume din ofiţerii aceia sunt, într-adevăr, cei care trebuie îndepărtaţi.

De asemenea, trebuie să spun că astfel de servicii, în transformare, există şi în cadrul Senatului, există şi în Camera Deputaţilor şi în alte instituţii din America.

Radu Timofte : Vreau, mai întâi, să-i mulţumesc domnului Scheunemann, pentru aprecierile pe care le-a făcut la adresa, în general, a activităţii serviciilor de informaţii şi, în acelaşi timp, sunt de acord cu observaţiile făcute în ceea ce priveşte nevoia de nou, nevoia de a realiza ceea ce înseamnă o instituţie modernă, sau instituţii moderne, pentru realizarea securităţii naţionale într-un plan mai amplu, mai larg, de colaborare cu viitoarele structuri europene şi euro-atlantice. În mod plăcut, m-a surprins la domnia sa modalitatea de a interpreta acel sondaj, pe care eu astăzi l-am văzut, şi, repet, m-a surprins şi pe mine, poate cum a surprins pe mulţi dintre participanţii la această dezbatere.

Vreau să revin puţin la intervenţia domnului Pârvulescu, referitoare la politizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale. Toate promovările pe care le-am făcut în Serviciu, atât pe linia promovărilor în funcţie, cât şi în grad, în cazul acestora, niciodată nu am ţinut cont dacă oamenii respectivi au fost angajaţi de predecesorul meu, de domnul Costin Georgescu, când era o altă putere, de domnul Măgureanu, sau au fost angajaţi în perioada când eu am luat conducerea Serviciului Român de Informaţii. Sigur că m-am interesat despre fiecare caz în parte, dar nu despre provenienţa lui şi cine l-a susţinut în a fi sau nu capabil să facă faţă situaţiilor cu care se confruntă Serviciul Român de Informaţii. Cert este că aceşti oameni au fost promovaţi neţinându-se cont de perioada în care ei au fost introduşi în cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Mai mult decât atât, în strategia despre care vă spuneam, pe termen scurt şi mediu, prezentată tuturor ofiţerilor din Serviciul Român de Informaţii, prin aceasta le-am atras atenţia tuturor, atunci când am luat comanda Serviciului Român de Informaţii, că nu voi permite în nici un fel ca aceştia să desfăşoare activităţi în folosul vreunui partid politic, indiferent că se află la putere sau în opoziţie. Si ţin să vă asigur – şi sunt documente care pot sta la dispoziţia Comisiei Parlamentare de control – că au fost cazuri când a trebuit să renunţ la activitatea unor ofiţeri care încercau să facă politica unui partid aflat la putere sau aflat în opoziţie. Astfel de oameni nu au ce căuta în Serviciul Român de Informaţii şi eu sper că nu aduc lucruri noi în ceea ce priveşte renunţarea la serviciile lor, au făcut-o şi predecesorii mei atunci când au constatat acest lucru.

De aceea, cred că nu se mai poate vorbi acum despre politizarea Serviciului Român de Informaţii şi că acesta lucrează în folosul puterii. Nu exclud situaţii în care să se facă diverse intervenţii, pe diverse cazuri, la anumiţi ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii, dar ţin să vă asigur că asupra mea nici preşedintele ţării, nici primul-ministru şi nici un lider de partid politic din arcul guvernamental sau din opoziţie nu au făcut nici un fel de intervenţii pentru a numi în funcţie pe cineva, pentru a promova pe cineva sau a da selectiv anumite informaţii, eventual informaţii despre partea adversă.

Nu şi-ar permite nimeni acest lucru, fiindcă eu singur nu aş putea să răspund unor astfel de solicitări, ar trebui să apelez încă la 5-6 ofiţeri care să-mi pună la dispoziţie astfel de informaţii, ori eu nu-mi permit acest lucru, să mă joc cu soarta oamenilor pe care-i am în subordine.

Deci, aş vrea să vă asigur aici, pe dumneavoastră şi opinia publică, cu faptul că, în Serviciul Român de Informaţii, nu se face nici un fel de politică sau nu se face politica vreunui partid, indiferent că este la putere sau în opoziţie. Este drept că eu provin dintr-un partid care acum este la putere, dar, o dată cu numirea mea în funcţie, am depus un jurământ în faţa Parlamentului, mi-am dat demisia din acel partid şi, probabil, după încetarea activităţii, nu voi mai reveni în nici unul din partidele politice, nu voi mai intra în politică.

Cristian Pârvulescu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule director. De fapt, una din întrebările pe care vroiam să le pun, apropo de cariera politică a directorilor serviciilor de informaţii, este cea referitoare la viitorul lor. Într-adevăr, accesul la nişte informaţii deosebite, speciale, îi mai fac actori politici pentru – eu ştiu? – câţiva ani după ce vor încheia mandatul de conducători ai instituţiilor de informaţii? Părerea mea este că, într-adevăr, ar fi mai bine ca, o perioadă, să se retragă din politică. Există suspiciunea şi riscul ca informaţiile obţinute în timpul mandatului să fie folosite în scopuri politice şi mă bucur că dumneavoastră faceţi o asemenea declaraţie aici. 

Dan Preda: Dacă nu mă înşel, există, chiar în acest moment, în Parlament, în Senat, o iniţiativă parlamentară referitoare la interzicerea participării la viaţa politică a foştilor directori ai serviciilor de informaţii, după ce aceştia şi-au încheiat mandatul. Probabil că Parlamentul se va apleca asupra acestei iniţiative foarte curând, din câte am înţeles. 

Bruce Jackson: Vreţi să răspundeţi şi dumneavoastră, domnule director Fulga? Vă rog. 

Gheorghe Fulga: Vă mulţumesc, domnule Jackson. În ceea ce priveşte... Aş reveni la raportul dintre transparenţă şi confidenţialitate. Sigur că este foarte importantă presiunea pe care o face societatea civil㠖 şi aici mă refer de la mass-media până la organizaţiile neguvernamentale – asupra serviciilor de informaţii, pentru a se decripta. În acelaşi timp, prin lege, activitatea serviciilor de informaţii este considerată ca având caracter secret – secret de stat. Este foarte greu pentru conducătorii serviciilor de informaţii să menţină un echilibru între ceea ce poate deveni public şi ceea ce trebuie să rămână secret.

Fac această apreciere deoarece domnul Pârvulescu a afirmat mai înainte că serviciile de informaţii sunt instituţii publice. Aşa este, sunt instituţii publice, dar au un caracter special, tocmai prin conţinutul activităţii pe care o desfăşoară. În acest sens, este important dialogul între reprezentanţii autorizaţi ai serviciilor de informaţii cu reprezentanţii societăţii civile, participarea la mese rotunde, la dezbateri, la seminarii pe problema specificităţii activităţii serviciilor de informaţii, şi sunt de acord şi susţin, în acelaşi timp, propunerea făcută de domnul Pârvulescu.

În acelaşi timp, trebuie să fac o subliniere, şi anume că trebuie şi opinia public㠖 mass-media şi toate celelalte – să înţeleagă restricţionările la care noi suntem supuşi, datorită specificităţii activităţii. De ce am subliniat acest aspect mai mult? Pentru că ne pregătim să ne integrăm în NATO. În contextul ăsta, serviciile de informaţii şi statul român, prin toate instituţiile lui, or să aibă o nouă responsabilitate, aceea de protejare a secretelor aliaţilor noştri, iar tocmai acestei protecţii, practic, în anumite sectoare, trebuie să-i acordăm o importanţă chiar mai mare decât protejării propriilor noastre secrete, pentru că noi intrăm în NATO şi ne asumăm, în acelaşi timp, propriile lor secrete.

Deci trebuie să găsim mecanismul prin care noi să le protejăm. În acest sens, în dezbatere, spre finalizare, este Legea informaţiilor clasificate şi, după cum se ştie, la noi a fost înfiinţată Autoritatea Naţională de Securitate, care stabileşte criteriile după care cineva poate să aibă acces la un anume nivel al deciziei şi, deci, la un anumit nivel al secretului.

În ceea ce ne priveşte pe noi, Serviciul de Informaţii Externe, încă de anul trecut, am introdus în activitatea noastră criteriile de acces la informaţiile clasificate NATO, am înfiinţat Registrul Serviciului de Informaţii Externe pentru informaţii NATO, am iniţiat procedura de vetting, avem un sistem integrat, criptat, de comunicare cu serviciile similare din spaţiul euro-atlantic şi, de asemenea, asigurăm curieratul corespondenţei de la Oficiul de securitate NATO la Bucureşti.

Radu Timofte : Cu permisiunea dumneavoastră, aş adăuga la cele spuse de domnul director Fulga şi faptul că, în cadrul obligaţiilor pe care le avem privind păstrarea secretelor, în colaborare cu ţările membre NATO, recent a avut loc inspecţia specialiştilor din cadrul structurilor NATO, privind modul în care acest Registru – şi nu numai Registru, acest Oficiu – îşi desfăşoară activitatea. Aprecierile care au fost făcute, şi urmează a fi transmise până la sfârşitul acestei luni, întrunesc cele mai neaşteptate calificative, în sensul că aprecierea a fost de la foarte bine către excelent. În comparaţie cu alte ţări, care sunt supuse aceloraşi rigori de păstrare a documentelor cu caracter strict secret şi care intră în circuitul colaborării cu ţările membre NATO, s-ar părea că, nu s-ar părea, ci sigur suntem printr-un loc care este de invidiat pentru celelalte aspirante la a intra în NATO.

Gheorghe Fulga: De ce am făcut această incursiune în necesitatea protejării secretelor noastre şi, în acelaşi timp, sigur, ale NATO? Pentru că, în acest proces de comunicare cu societatea civilă, aşa cum am spus, facem un apel la înţelegerea restricţionării posibilităţii de acces la informaţii. De abia după ce aceste două instrumente vor funcţiona, probabil, transparenţa, dialogul, vor fi mai ancorate în societatea civilă.

Până atunci, însă, aşa cum am spus, încercăm, prin mijloacele pe care le avem la dispoziţie şi pe care le dezvoltăm împreună cu dumneavoastră, să realizăm şi să participăm împreună la realizarea şi crearea unei culturi de securitate naţională la nivelul societăţii. De fapt, ea este exprimată, dacă citim bine sondajul, în sondajul de opinie. Vă mulţumesc.  

Cristian Marinescu: Am primit întrebările trimise prin telefon de către dumneavoastră, cei care ne priviţi la această oră, şi printre ele sunt câteva adresate domnului Radu Timofte, domnului Gheorghe Fulga, în sensul colaborării dintre cele două instituţii. Spuneaţi ceva despre evitarea paralelismelor. Poate ar fi bine să ne explicaţi cum realizaţi acest lucru.

Telespectatorii ar vrea să mai ştie şi cu ce se ocupă personalul din SRI care lucrează în instituţie dinainte de 1989 şi ce s-a întâmplat şi cu cei care au părăsit serviciul. Poate aveţi informaţii, sunt în ţară, cu ce se ocupă, poate au propriile firme de pază şi protecţie, cum se numesc ele?   

Radu Timofte: O să încerc să răspund eu, prin a mă achita de o datorie, aceea referitoare la arhivele fostei Securităţi. Există o lege care reglementează această activitate, s-a creat un Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, căruia i se poate adresa orice cetăţean al României care doreşte să-şi vadă dosarul, dacă a avut un astfel de dosar.

Între noi şi acest Consiliu există o colaborare bună, apar şi anumite – să le spun elegant – disfuncţii, la un moment dat, când anumiţi cetăţeni spun că au avut dosar la Securitate şi nu şi-l găsesc. Cert este că cei care au fost membri de partid nu se regăsesc printre informatorii fostei Securităţi, aceştia neavând o evidenţă în baza căreia să putem să-i mulţumim pe toţi cei care ne solicită astfel de date. Cert este că nu se pot adăuga nici un fel de foi, file, la aceste dosare pe care le predăm, aşa cum nu pot fi extrase nici un fel de documente din dosarele respective.

Pentru a întări această afirmaţie, vă dau un recent exemplu, când un coleg de-al dumneavoastră, din SUA, m-a rugat să mă interesez despre existenţa într-un dosar de-al domniei sale în legătură cu posibile activităţi ale fostei Securităţi. Bineînţeles că domnia sa nu avea dosar făcut ca cetăţean american pe teritoriul României, dar, în diverse alte dosare se regăseau informări, transmise de diverşi ofiţeri de securitate, în perioada când dânsul a fost în România, înainte de 1989. Eu, ca să scot acele copii după documentele respective, fiindcă am vrut să-i satisfac această dorinţ㠖 legală de altfel – a trebuit să fac 5-6 demersuri, prin 5-6 ofiţeri.

Am vrut să întăresc, prin acest exemplu, că nimeni nu poate să umble la astfel de dosare, pentru ca ele să poată fi modificate în favoarea unuia sau în defavoarea altuia.

La fel, cu certitudine pot să vă spun că acel Consiliu Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îşi desfăşoară activitatea în baza acelei legi de care vă spuneam, lege care, şi din punctul nostru de vedere, este imperfectă şi care trebuie modificată, pentru ca accesul să fie mai facil ori de câte ori cetăţenii solicită acest lucru.

Din partea SRI, care este gestionarul acestei arhive, vă asigur de toată disponibilitatea noastră în a pune la dispoziţia Consiliului dosarele fostei Securităţi.

În legătură cu întrebările telespectatorilor, pe care ni le-aţi transmis puţin mai devreme, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă că există o colaborare deosebită între structurile cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, şi nu am în vedere aici colaborarea noastră cu SIE, ci şi colaborarea cu serviciul specializat al Ministerului Apărării Naţionale şi cu serviciul specializat al Ministerului de Interne. Această colaborare se materializează prin schimb operativ de informaţii care apar în procesul de culegere a acestora de către specialiştii serviciilor noastre. Dacă, într-un astfel de proces de culegere de informaţii, ofiţerul SRI intră în posesia unui document, a unei informaţii care priveşte activitatea MApN sau SIE, sigur că acest lucru va fi adus imediat la cunoştinţa colegilor din structurile respective, aşa cum şi din partea domniilor lor există astfel de obligaţii pentru a informa SRI, ori de câte ori apar aceste aspecte. Toată această activitate este reglementată printr-un Protocol de colaborare, aprobat de CSAT.

Următoarea întrebare era cu ce se ocupă persoanele din SRI, cele care au făcut parte din fosta Securitate, înainte de 1989. Fiecare a încercat, şi cei mai mulţi dintre ei şi-au găsit locuri de muncă la diverse firme, înfiinţate după 1990, firme economice, în mod special. Cei mai mulţi dintre ei au fost solicitaţi de către oameni de afaceri, care, ulterior, au devenit prosperi oameni de afaceri, şi nu ca urmare a cunoştinţelor pe care aceştia le aveau despre diverse activităţi economice desfăşurate înainte de 1989, cât mai degrabă datorită seriozităţii acestor oameni care proveneau din fosta Securitate. Spun seriozitate în sensul în care înţeleg prin aceasta un om care ştie să-şi execute corect sarcinile de serviciu, indiferent unde este pus să muncească. Mai spun acest lucru gândindu-mă la discreţia acestor oameni în relaţiile de serviciu, acolo unde ei au fost puşi să muncească.

Cam aceasta fac cei care au părăsit SRI. Unii dintre aceştia, sigur, sunt la vârsta la care nu mai pot desfăşura activităţi, cei mai mulţi dintre aceştia sunt pensionari, şi primesc pensii nu întotdeauna la nivelul la care ar trebui să le primească, dar încercăm ca, prin alocaţiile bugetare pe care serviciul le are, să putem să le asigurăm minimum pentru un trai cât de cât decent.

Cei care au rămas în SRI, cei 15% despre care vă spuneam, la acest aspect am răspuns puţin mai devreme: sunt anumite activităţi, anumite componente ale SRI, care presupun, obligă la o continuitate în activitatea acestora, şi vorbeam de contraspionaj. Si când am vorbit de contraspionaj m-am referit la contraspionajul pe anumite spaţii unde este obligatorie continuitatea. Transmiterea unor cazuri de la o generaţie la alta, de la un ofiţer la altul, se impune ca o necesitate. M-am gândit, de asemenea, la unitatea de profil antiteroristă. Fosta USLA, cum se chema înainte de 1989, a fost o unitate de temut şi înainte de 1989, ea este de temut şi acum şi vă asigur de acest lucru. Era normal să existe o continuitate în pregătirea acestor oameni, şi sunt ofiţeri dinainte de 1989 care participă nemijlocit la pregătirea ofiţerilor de informaţii din cadrul unităţii respective.

Există şi latura necombativă, latura neoperativă a SRI, aceea unde se regăsesc ofiţeri în domeniul logisticii, care se ocupă de aprovizionare, de finanţe, aşa cum există şi unii ofiţeri în cadrul structurilor de învăţământ, care elaborează studii, cercetări şi alte documente necesare desfăşurării activităţii SRI.

15% este un procent, totuşi, foarte mic faţă de ce era acum 7-8 ani, şi acest procent este în continuă scădere şi sunt situaţii când ne pare rău că trebuie să renunţăm la unii oameni prin plecarea la pensie. Oameni care au fost devotaţi cauzei României şi care au şi împărtăşit, până la urmă, idealurile de aderare la structurile europene şi euro-atlantice, oameni pe care SRI se bazează în continuare şi noi sperăm să mai poată fi în folosul nostru încă ani buni de aici încolo.

Cristian Marinescu: E firesc. Domnule Fulga, poate doriţi să completaţi ceva în legătură cu colaborarea dintre servicii.     

Gheorghe Fulga: Foarte scurt, dacă îmi permiteţi. După cum am spus, şi SIE, ca şi celelalte componente ale sistemului de siguranţă naţională, îşi conduce activitatea după legi clare. Pot fi îmbunătăţite, dar în momentul de faţă ele sunt clare şi permit o colaborare şi cooperare între noi. Această colaborare se face, în special, pe direcţiile de crimă organizată, combaterea terorismului, narcotrafice, proliferare etc., şi au la bază protocoale clare de cooperare.

În ceea ce priveşte a doua problemă, produsul finit al activităţii unui serviciu de informaţii este informaţia. Aceasta este marea deosebire dintre instituţiile siguranţei naţionale: poliţie, justiţie, armată şi serviciile noastre. Am vrut să subliniez acest lucru tot ca o diferenţiere între entităţile care acţionează pe bază de protocoale, în vederea combaterii principalelor provocării ale acestui secol.

Revenind la a doua întrebare, şi din SIE au plecat foarte mulţi. Fiecare şi-a găsit un loc după priceperea şi pregătirea fiecăruia. Vreau să vă spun, însă, că cei care au plecat din SIE erau oameni bine pregătiţi, cunoşteau limbi străine, erau economişti, ingineri, care puteau uşor să-şi găsească un loc de muncă. În acelaşi timp, lucrând şi trăind într-o societate democratică, aşa cum am vrut, după 1990, să o facem – şi trăim cu speranţa că o şi realizăm – ei au drepturi şi libertăţi. În virtutea acestor drepturi şi libertăţi, ei pot să se angajeze acolo unde găsesc posibilitatea.

Ceea ce, de fapt, reprezintă o problem㠖 şi, probabil, mulţi reprezentanţi ai mediilor politice, dar şi de altă natură din străinătate, şi-o pun în ceea ce-i priveşte pe foştii securişti şi cei care au lucrat în serviciile de informaţii – este dacă ei au acces la informaţii secrete. Aşa cum spuneam mai înainte, este dificil acum de operat, pentru că încă nu sunt introduse aceste mecanisme. Suntem pe cale să o facem. În momentul în care introducem vettingul pe informaţia clasificată NATO, în acel moment, practic, cei care sunt suspicionaţi că ar fi avut legături cu fosta Securitate, ca poliţie politică, sau cu alte structuri cu semne de întrebare din fosta Securitate, sigur că vor fi îndepărtaţi, adică nu vor avea acces.

Cristian Marinescu: Domnilor ziarişti! Avem nişte invitaţi foarte dispuşi să vorbească. Vă rog să le puneţi mai multe  întrebări.

Radu Tudor: Aş dori, cu acceptul dumneavoastră, să-l rog pe Bruce Jackson să facă câteva precizări referitor la această problemă, a prezenţei foştilor ofiţeri de securitate în serviciile de informaţii române. În ce măsură prezenţa lor activă în rândul serviciile secrete şi al administraţiei, după cum se vorbeşte în ultimul timp, într-un procent chiar mic, cum spunea directorul SRI, afectează demersurile României de integrare în NATO?

Domnului director Radu Timofte aş dori să-i adresez următoarea întrebare: Corupţia a devenit o problemă de siguranţă naţională, atâta timp cât primul-ministru v-a solicitat să vă implicaţi în această luptă anticorupţie? Este chiar atât de grav acest fenomen, încât reprezintă o ameninţare pentru siguranţa naţională? Pentru că şi Bruce Jackson şi mulţi alţi reprezentanţi ai SUA şi ai ţărilor occidentale au precizat că măsurile anticorupţie sunt fundamentale pentru perioada care a mai rămas până la Summitul NATO de la Praga. Mulţumesc.

Bruce Jackson: O să vorbesc ceva mai pe larg despre această problemă. Sunt de acord cu ceea ce a spus domnul Scheunemann. Problema securităţii este un subiect foarte complicat, şi fiecare ţară din noile democraţii a abordat-o în mod diferit. Puteţi să vedeţi diferenţe şi între modul cum a prezentat-o Ministerul Apărării şi şefii celor două servicii de informaţii.

O întrebare ar putea fi până la ce nivel pot fi românii siguri că se poate rezolva, că aceasta nu mai reprezintă pentru populaţie o problemă. După sondajele de opinie, se pare că populaţia României are încredere deplină.

Mai sunt şi alte probleme, şi aţi pomenit în întrebarea dumneavoastră despre problema corupţiei. Este interesant, atunci când discutăm, inclusiv în America, despre serviciile de informaţii, referitor la misiunea pe care o au de îndeplinit. Ne gândim la activitatea pe care o depun în problemele de contrabandă, de trafic. La noi, în SUA, de exemplu, serviciului de informaţii externe îi este interzis să acţioneze în interiorul graniţelor Statelor Unite. De asemenea, problemele legate de presă nu sunt investigate de serviciile de informaţii. Astfel, se realizează acea îngustare a misiunii acestor servicii şi, practic, democratizarea lor.

A doua problemă este modul în care aceste servicii sunt supravegheate. Domnul Tenet, jumătate din timp, nu face decât să meargă să răspundă în faţa Parlamentului. Aceste comisii parlamentare trebuie să evalueze care este activitatea serviciilor. Stiu, de asemenea, din discuţiile anterioare, care este poziţia domnului ministru Paşcu în această problemă.

Revenind la problema corupţiei. Aceasta este o provocare pentru serviciile de informaţii. Ele trebuie să le investigheze datorită problemei penetrării în aceste  structuri. Aici sunt interesat cum vă evaluaţi oamenii, dacă se foloseşte poligraful, detectorul de minciuni, pentru evaluarea personalului pe care îl aveţi?

Radu Timofte: Sunt dator cu un răspuns domnului Tudor. Dacă am înţeles bine, întrebarea a fost în ce măsură corupţia a devenit o problemă de siguranţă naţională sau dacă ea a devenit o problemă de siguranţă naţională. Răspunsul este da, a devenit o problemă de siguranţă naţională. Iar SRI are, conform legii, atribuţiile de a identifica situaţii care generează pericole la adresa siguranţei naţionale, inclusiv cele care implică acte de corupţie la nivelul unor factori din aparatul de stat. Aş vrea să vă asigur că astfel de fenomene sunt, se petrec şi sunt aduse la cunoştinţa factorilor de decizie. O poate confirma Parchetul, o poate confirma poliţia, pot confirma persoanele îndreptăţite să primească astfel de informaţii şi care sunt, şi vă asigur de acest lucru, sunt informaţii în timp optim în legătură cu aceste aspecte.

Si, ca o continuare a ceea ce domnul Bruce Jackson spunea puţin mai devreme, aş vrea să-l asigur pe domnia sa şi opinia publică românească că SRI – ca şi SIE, de altfel – este controlat de către o comisie parlamentară de specialitate. Aş vrea să-i mai spun domnului Bruce Jackson că această comisie am creat-o în 1993, cu propria-mi mână, ca să zic aşa. N-am ştiut că mai târziu o să fiu controlat de către colegi de-ai mei parlamentari în baza a ceea ce eu am conceput cu câţiva ani în urmă, şi vă asigur că, dacă ştiam că voi ajunge director al SRI, mă luptam atunci, în 1993, în Parlament, ca activitatea acestei comisii să nu fie atât de exigentă. Chiar la ora la care vorbim, comisia se află în activitate de control în SRI, urmând ca rezultatele acestuia să ne fie adus la cunoştinţă imediat ce va fi încheiat. Si vă asigur că din această comisie fac parte reprezentanţii tuturor partidelor politice reprezentate în Parlament, şi vă spun cu toată seriozitatea că este o comisie exigentă, care nu prea ne lasă în pace. Timpul pe care ni-l consumă nu totdeauna este benefic pentru activitatea SRI, dar important este că societatea civilă exercită control, prin această comisie, asupra activităţii serviciului nostru de informaţii.

Si aţi mai abordat o problemă: cum evaluăm oamenii, loialitatea acestora şi cum îi testăm, eventual, pentru a-i identifica pe aceia care nu sunt în consens cu activitatea per ansamblu a SRI. Nu am ajuns, încă, să îi punem la detectorul de minciuni sau la poligraful de care spuneţi, deşi dispunem de astfel de mijloace. Avem, în schimb, testări psihologice deosebit de exigente, care pot identifica, chiar uneori şi cu ajutorul aparatelor, situaţiile în care astfel de oameni nu sunt compatibili cu activitatea SRI. Acest lucru s-a petrecut, vă pot da exemplu, chiar zilele trecute, când, ca urmare a faptului că, pe 26, luna aceasta, SRI sărbătoreşte 12 ani de la înfiinţare, a trebuit să facem anumite avansări şi promovări în funcţie, ocazie cu care testul psihologic este obligatoriu. Cam jumătate din cei propuşi a fi avansaţi înainte de termen nu au trecut acest test, deci nu au fost avansaţi. Exigenţele sunt sporite şi la noi ca şi în alte domenii de activitate. Dar, testul este deosebit de exigent pentru cei ce urmează să fie promovaţi.

Cristian Marinescu: Domnule Pârvulescu, aveţi şi dumneavoastră o întrebare?

Gheorghe Fulga: Aş vrea o completare, că vine în sensul celor spuse de domnul Timofte. Domnul Timofte s-a referit numai la controlul parlamentar. Există, însă, şi controlul executiv. Este realizat de CSAT, din care şefii celor două instituţii, domnul Timofte şi subsemnatul facem parte. În cadrul CSAT se discută rapoartele noastre de activitate anuale, trimestriale, direcţiile de muncă, strategiile, se aprobă structura organizatorică, se iau o serie de decizii, care presupun un control asupra activităţii noastre.

De asemenea, pe linie financiară, tot control executiv, exercitat de către Ministerul de Finanţe şi de către Curtea de Conturi. Tot pe linie financiară, avem un control intern, control preventiv şi un audit financiar.

Deci, spun şi pentru societatea civilă şi pentru dumneavoastră, sunt mai multe etape, mai multe elemente care contribuie la realizarea unui control asupra serviciilor de informaţii. Sigur că el poate fi îmbunătăţit, dar el există.

În ceea ce priveşte testarea loialităţii la SIE, practic, sunt trei elemente prin care putem face această protecţie şi verificare a loialităţii. În primul rând, de la angajare, când se realizează primul vetting, anterior încadrării în SIE, unde are loc o verificare, care durează cam doi ani până la angajarea în SIE. După aceea, o testare psihologică, o testare a personalităţii c elor pe care îi angajăm. Toate acestea conduc la o selecţie. Solicitarea nu pot să spun că este mică sau mare, atâta câtă este. Din ea, rămân foarte puţini care vor fi angajaţi în SIE. Deci, din start plecăm cu un potenţial uman pozitiv, care poate fi pervertit pe parcurs.

În acest moment, intervine direcţia de protecţie internă, care, similar, ca şi în alte servicii omoloage de informaţii externe, are dreptul să cunoască în permanenţ㠖 sau, mă rog, nu în permanenţă, ci ciclic – situaţia financiară a angajaţilor şi membrilor de familie, prin declaraţiile anuale pe care trebuie să le dea. La angajare semnează, liber de orice constrângere, un angajament prin care acceptă controlul, ulterior, în activitatea sa, din partea organelor şi direcţiilor de specialitate.

Si a treia etapă, sau un al treilea element, este corpul de control al directorului, care analizează activitatea specifică şi, în acest context, pe aceste trei direcţii, nu se poate să nu se scoată în evidenţă încălcările privind loialitatea sau elemente de corupţie etc.

Cristian Pârvulescu: Plecând de la sondajul IRSOP, aş avea de pus două scurte întrebări, care se adresează în principal celor doi directori ai serviciilor de informaţii. Prima se referă la raportul dintre securitatea naţională şi securitatea NATO, având în vedere că ne aflăm într-un context în care discutăm despre lărgirea NATO. Este vorba de o redefinire a interesului naţional şi a securităţii naţionale în noile condiţii? Aceasta ar fi întrebarea.

A doua întrebare se referă la o suspiciune care mai există, în ceea ce priveşte publicul românesc, aceea că, în continuare, serviciile ar putea urmări pe unii cetăţeni din motive politice. 35% din cei intervievaţi cred acest lucru şi suntem într-o ţară în care un clip al unei firme de telefonie mobilă susţine că este singura firmă care oferă convorbiri neinterceptate. Deci, există, ca să spun aşa, la nivelul dezbaterii, o suspiciune.

Mircea Paşcu: Inclusiv de presă.

Cristian Pârvulescu: Inclusiv de presă. Mă gândeam, poate, că cine ştie, că reţelele sau serviciile particulare ar putea să intercepteze. De asemenea, cum ar putea serviciile speciale să apere dreptul cetăţenilor la intimitate?

Gheorghe Fulga: Dacă îmi permiteţi. În legătură cu prima problemă, şi anume raportul dintre securitatea naţională şi securitatea NATO, în introducerea pe care am făcut-o, am făcut o menţiune în sensul că noua strategie de securitate naţională pleacă de la o nouă viziune asupra raportului între securitatea naţională şi securitatea euro-atlantică, în sensul că România, ca stat care doreşte să se integreze în structura euro-atlantică, vine cu un surplus de garanţie la securitatea euro-atlantică, deci face parte integrantă din structura securităţii euro-atlantice. Si socotim ca atare, bineînţeles.

De la această premisă, de fapt, a raportului pe care l-am prezentat, între securitatea naţională şi securitatea euro-atlantică, curg toate celelalte – interesele naţionale, obiectivele naţionale, factorii de risc la adresa securităţii naţionale. Practic, factorii de risc la adresa securităţii naţionale sunt aceiaşi cu factorii de risc la adresa securităţii euro-atlantice.

În ceea ce priveşte a doua problemă, serviciile de informaţii nu urmăresc persoane, nu investighează comportamente. Serviciile de informaţii analizează, investighează activităţi care încalcă legalitatea şi care pot deveni factori de risc la adresa siguranţei naţionale. Dacă, în acest context, sigur că apar persoane, acele persoane care încalcă legislaţia, la care am făcut referire, sigur că vor fi urmărite, dar serviciile de informaţii nu urmăresc persoane sau categorii socio-profesionale.

Cam atât, probabil domnul Timofte va vrea să dezvolte mai mult subiectul ăsta. Oricum, Serviciul de Informaţii Externe are competenţe mult mai reduse în această direcţie. 

Radu Timofte: Deci, nu urmărim pe nimeni, ca urmare a convingerilor politice, religioase, etnice sau de orice altă natură, nu avem în plan să urmărim ziarişti care scriu negativ despre activitatea serviciilor de informaţii, nu urmărim, sub nici o formă, nici foşti sau actuali demnitari de stat, decât în situaţia când sunt elemente clare că aceştia aduc atingere siguranţei naţionale a României. Atunci, indiferent despre cine este vorba, când este vorba de România, despre situaţia ţării, despre siguranţa naţională a României, sigur, Serviciul îşi face datoria – şi vă asigur că şi-o face.

Dan Preda: Vorbeam la începutul acestei emisiuni de semnificaţiile care consider că se degajă din faptul că ea are loc doar cu două zile înaintea Summitului care începe la Bucureşti şi, în acest sens, domnule Bruce Jackson, mi-amintesc că, într-un interviu pe care l-aţi acordat corespondentului Radio România Actualităţi, la Washington, la sfârşitul lunii ianuarie, făceaţi următoarea estimare: “Prima încercare de a construi cazul dimensiunii sudice a fost la Sofia, pentru că a fost atât de aproape de lansarea războiului împotriva terorismului, şi a putut arăta contribuţiile ţărilor la campania antiteroristă. La Summitul de la Sofia – aţi spus – a fost recunoscut faptul că România şi Bulgaria sunt aliaţi de facto ai NATO. A fost un uriaş pas înainte. Am speranţa că, la Bucureşti, se va construi argumentul concret în favoarea dimensiunii sudice”.

Întrebările sunt următoarele: prima, cum apreciază Statele Unite şi NATO colaborarea cu serviciile româneşti în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului şi cea de-a doua întrebare, tot pentru dumneavoastră, ar fi dacă, acum, cu două zile înainte de Summitul de la Bucureşti, speranţele exprimate în ianuarie, la Washington, s-au cristalizat? 

Bruce Jackson: Am vrut să discut acest subiect şi cu domnul ambasador Burns.  În mod cert, acest demers al dumneavoastră a răspuns la fel de pozitiv la problemele pe care le-am întâmpinat noi cu războiul din Afganistan, ca şi România şi Bulgaria.

A doua problemă s-ar putea traduce şi s-ar adresa, poate, domnului ambasador Burns, mai bine: putem să ne bazăm pe aceste instituţii?

Si, în concluzie, pot să spun că rămân acelaşi suporter al dimensiunii sudice şi să sperăm că la Praga vor fi incluse atât România, cât şi Bulgaria. Dar, de asemenea, sunt pe această agendă multe alte subiecte. Aşa cum ambasadorul Michael Guest a subliniat, este vorba de reformă, de corupţie, alte probleme care trebuie discutate şi lămurite până în noiembrie.

Radu Tudor: Aş dori să-l întreb pe Bruce Jackson dacă problema antisemitismului, din punctul de vedere al opiniilor occidentale, există în România, pentru că am impresia că această problemă este pusă mai mult din exterior decât din interior. Foarte rar auzim de atitudini antisemite. În România sunt aproape inexistente. Dar ne confruntăm cu cerinţe puternice, probabil justificate, de pe plan extern spre România şi aş dori să-i întreb pe cei trei responsabili din sistemul apărării naţionale în ce măsură planul activităţilor lor şi măsurile pe care le iau se referă şi la acest lucru, la antisemitism şi la eventualele manifestări antisemite în structurile militare.

Bruce Jackson: Departe de mine de a-l critica pe vechiul meu prieten, domnul Paşcu, dar trebuie să spun că n-a menţionat de reforma în sistemul educaţional al ministerului pe care îl coordonează. Dacă această reformă, pe care a reuşit-o pe toate planurile în Ministerul Apărării, va fi transferată şi în celelalte instituţii aici de faţă reprezentate, ar fi un plus, un câştig.  Vom discuta luni, cât şi marţi despre acest subiect.

Randy Scheunemann: M-ar interesa, din partea domnilor directori, câteva lucruri privitor la relaţiile bilaterale cu organismele NATO. Conform sondajelor, se vede că există un mare progres în modul cum sunt recepţionate instituţiile de către populaţie dar, totuşi, pe agenda reformei rămân multe alte subiecte. 

Gheorghe Fulga: Dacă îmi permiteţi, aş vrea eu să încep. Mai întâi, referitor la antisemitism, sigur că este o preocupare a noastră, în măsura în care el se manifestă pe teritoriul altui stat. Si, în cooperare cu serviciile partenere, monitorizăm şi, dacă au consecinţe şi implicaţii asupra siguranţei noastre naţionale, informăm SRI.

Referitor la relaţiile bilaterale cu NATO, în ultimul an – deci, până în prezent, de fapt – în ultimul an şi jumătate, au existat mai multe echipe de monitorizare din partea NATO, de monitorizare a activităţii serviciilor de informaţii externe. În rapoartele prezentate de aceste echipe, întotdeauna activitatea serviciilor de informaţii intern şi extern a fost prezentată pozitiv.

Sigur că, aşa cum am spus de la început, şi în discuţia cu ambasadorul Burns, mai avem îmbunătăţiri de adus structurilor noastre, dar, practic, suntem înscrişi de mult pe linia rezolvării acestor probleme, în vederea integrării în NATO. În acest sens, practic, atât bilateral, dar şi în relaţie cu Oficiul de securitate NATO, avem o comunicare, o colaborare, un schimb de informaţii extrem de puternice, de consistente şi bine apreciate de factorii de decizie de la NATO, cât şi de şefii serviciilor partenere.

În ultimul timp, pe agenda relaţiilor bilaterale şi în relaţie cu NATO, un accent deosebit am pus pe cooperarea în ceea ce priveşte combaterea terorismului, migraţia ilegală, transfrontalieră, traficul de droguri, cauzele, de fapt şi posibilităţi de acumulare financiară pentru manifestări ulterioare de terorism.

Cristian Marinescu: Dacă domnul Timofte ar dori să adauge ceva.      

Radu Timofte: Aş dori să răspund întâi la întrebarea domului Tudor. Antisemitismul în România, deci pe teritoriul naţional al României, nu poate fi o problemă de siguranţă naţională, anticiparea este pe termen mediu şi lung. Previziunile noastre ne duc la concluzia că ea nu se poate dezvolta într-atât – mişcarea antisemită, la ea mă refer – încât să reprezinte un pericol pentru siguranţa naţională şi vă mai asigurăm că acţiunile izolate care sunt sub control.

Referitor la întrebarea pusă de domnul Scheunemann, completez doar ceea ce a spus domnul Fulga. Atât relaţiile bilaterale pe care le avem cu ţările membre NATO, cooperările punctuale pe cazuri, pe materie de luptă împotriva terorismului, pe neproliferare, pe luptă împotriva drogurilor, ca şi pe contraspionaj, în anumite situaţii, au adus Serviciului Român de Informaţii numai laude şi aprecieri pozitive.

Vă spun acest lucru gândindu-mă la vizitele pe care le-am avut în străinătate şi în România, discuţiile care le-am avut cu directorii serviciilor de informaţii omologi, din ţările membre NATO – şi sper ca acest lucru să se confirme şi luna viitoare, la Washington – au dus la concluzia că Serviciul Român de Informaţii este compatibil cu serviciile de informaţii din ţările membre NATO. Este o certitudine din punctul de vedere al majorităţii celor cu care am avut contacte până acum.

Deci, Serviciul s-a adaptat, a devenit compatibil cu ceea ce înseamnă obligaţii în colaborarea directă cu serviciile omologe din ţările membre NATO.

Gheorghe Fulga: De fapt, aceeaşi compatibilitate este susţinută şi de şefii serviciilor de informaţii similare din ţările euro-atlantice, în ceea ce ne priveşte şi pe noi. 

Cristian Marinescu: Daţi-mi voie să vă întrerup, pentru că domnul ministru vrea să spună o frază.

Ioan Mircea Paşcu: Referitor la întrebarea domnului Scheunemann, în ceea ce ne priveşte pe noi, spuneam că avem, în momentul de faţă, o direcţie generală care are două componente. Deci principala provocare a noastră este să integrăm aceste componente, să facem, practic, o singură structură, şi această structură să respecte atât componenţa ţărilor NATO, respectiv Serviciul de informaţii militare din ţările NATO, şi, de asemenea, şi procedurile prin care ea funcţionează şi îşi alege oamenii vor urma aceleaşi căi. Vă mulţumesc.

Cristian Marinescu: Vă mulţumesc, domnule Paşcu. Domnule Jackson, m-aţi rugat să vă păstrez 30 de secunde la final.

Bruce Jackson: Îţi mulţumesc, Cristian. Vreau să spun doar, în numele Comitetului Statelor Unite pentru NATO, un călduros mulţumesc celor prezenţi aici, domnului ministru Paşcu, domnilor directori Fulga şi Timofte. De asemenea, vreau să mulţumesc reprezentanţilor presei – presă care a fost o gazdă excelent㠖 şi consider că aceste instituţii, România, pentru Comitetul Statelor Unite pentru NATO, care este organism nonguvernamental – deci, vorbesc de pres㠖 este un partener adevărat.

Înapoi