Realizator:  [...] Aţi fost ministru de externe. Este o reuşită acest summit? Este, fără îndoială. Dar putea fi mai mult? Putea fi făcut ceva mai mult din partea României la acest summit? Nu ştiu. Diplomatic, poate, la nivelul unei idei, la nivelul unei propuneri care putea fi făcută şi să aparţină exclusiv României? Vă întreb.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu, eu cred că tot ceea ce ne-am propus să facem, prin iniţierea organizării summitului la Bucureşti şi apoi, prin felul în care s-au desfăşurat lucrările întâlnirii, toate ţintele au fost atinse.
Dacă mă întrebaţi de inventarul temelor politico-diplomatice, cred că este, oricum, fatalmente restrâns de consensul tuturor statelor membre asupra agendei de lucru.
Dacă mă întrebaţi despre modul propriu în care s-a desfăşurat, vă pot spune că atât Secretariatul de stat al dlui Victor Micula, care a fost implicat în partea politico-diplomatică, cât şi partea de securitate, în care Serviciul de Informaţii Externe a jucat un rol important, alături de SRI, coordonatorul măsurilor interne de securitate, SPP, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, STS şi toate celelalte instituţii implicate, Ministerul Sănătăţii, în partea aceasta de securitate, nu numai că lucrurile au mers foarte bine, ci s-a demonstrat că [...] am atins maturitatea instituţională, care ne permite o foarte bună coordonare în condiţiile unei tensiuni accentuate, ale unor aşteptări din partea a mii de oameni şi nu în ultimul rând, din partea tuturor celor care îşi pun speranţele ca un asemenea summit să aibă rezultate bune reflectate politic.

Realizator: Sunteţi directorul SIE. Care a fost rolul instituţiei pe care o conduceţi în acest summit?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Rolul este complex. În primul rând, prezenţa Serviciului de Informaţii Externe în celula operativă locală e naturală. Verificările de persoane, verificările tuturor informaţiilor care..., preluarea şi verificarea informaţiilor care trimit la posibile pericole externe la adresa celor care vin în România pentru 3, 4, 5 zile, cu scopul de a participa la summit; verificarea tuturor acelor opţiuni negative, a acelor situaţii care ar putea fi transformate în circumstanţe de criză pentru noi.

Realizator: Astfel de situaţii au existat? Au existat astfel de situaţii? Aţi avut multă treabă, mai bine zis au existat astfel de persoane care ar fi putut pune în pericol...?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Eu nu mă refer numai la persoane, mă refer la situaţii în general.

Realizator: Situaţii în general. Au existat?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu. În sensul că prevenţia pe care a desfăşurat-o în munca de câteva luni bune a SIE era foarte necesară şi s-a dovedit a fi cât se poate de oportună, în condiţiile în care astăzi dvs şi colegii prezenţi aici în platou vă uitaţi mai curând la cum pleacă avioanele decât, Doamne fereşte, la ceva care să fi stricat ambianţa de lucru de la summit.

Realizator: Îmi puteţi da un exemplu ca să înţelegem mai bine? Ştim că este o instituţie, în fine, criptică, nu se vorbeşte foarte mult de ceea ce faceţi până la urmă înăuntru. Dar să ne daţi ultimul exemplu, este un exemplu pe, pur şi simplu, să înţelegem mai bine.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu vă dau o speţă, vă dau un gen. Faptul că ameninţările teroriste există şi că multe dintre ele sunt germinate în exteriorul ţării noastre ne face să fim extrem de atenţi. Şi atunci, evident, împreună cu partenerii noştri străini, cu care avem relaţii foarte bune, consolidate şi bazate pe încredere reciprocă, pe activitate comună, am reuşit să aflăm, am reuşit să intuim, să ştim în cele din urmă dacă există sau nu intenţii agresive faţă de participanţii la forum. Aici nu mă refer numai la România, mă refer la persoane pentru care gradul de alarmă este întotdeauna foarte ridicat, că e vorba de preşedintele Statelor Unite sau de preşedintele Federaţiei Ruse sau de toţi cei care s-au aflat în jurul mesei în cadrul Consiliului Nord-Atlantic sau în reuniunile din marja Consiliului Nord-Atlantic.
Acest fapt, spun, ne-a obligat la cooperare în prevenţie cu serviciile omoloage din toate statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, dar şi cu statele care, prezente sau nu aici, au cunoştinţă despre activităţi teroriste îndreptate către distrugerea credibilităţii alianţei sau către distrugerea securităţii unora dintre participanţi.

Realizator: Aşadar, au existat astfel de..., nu ştiu, să le spunem catalogări de temeri în funcţie de fiecare lider important care era prezent la Bucureşti?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Da. Într-un cuvânt foarte simplu, există întotdeauna riscuri şi pentru aceste riscuri noi ne-am pregătit. Şi ceea ce iei întotdeauna în calcul este evident scenariul negativ. [...]
Doamnă, în spatele organizării unui summit se ascund nenumărate ore de insomnie, se ascunde o tensiune extraordinară, care nu implică doar secvenţe, părţi ale activităţii serviciilor speciale, ci serviciile în totalitatea lor. Vă puteţi imagina că, în clipa în care se întâmplă ceva rău, cei care suferă în primul şi în primul rând, în afara, Doamne fereşte, a victimelor, sunt cei care răspund de securitate. E, nu-ţi poţi permite ca o adunare de..., o întâlnire de asemenea calibru şi de asemenea importanţă să fie pusă sub semnul întrebării sau să rămână în istorie numai ca un loc în care s-a întâmplat ceva rău.
Şi atunci ceea ce s-a întâmplat la noi a fost tratat în timp, a fost judecat cum se cuvine, etapele pe care le-am parcurs către această coordonare foarte bună internă pe orizontală şi cu partenerii externi i-au făcut ca pe, de exemplu, oficialii diferitelor servicii cu care colaborăm să fie mulţumiţi, să-şi arate, să-şi exprime recunoştinţa faţă de noi şi să considere că România se ridică într-adevăr la acel grad de capacitate care permite organizarea unor asemenea întâlniri.

Realizator: De cât timp v-aţi pregătit, de când a început pregătirea SIE pentru acest eveniment?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Doamnă, dacă ar trebui să iau la rând toate întâlnirile care au avut ca tematică aceasta, ar trebui să socotim cel puţin 12 luni.

Realizator: Deci, aproximativ un an de pregătiri în acest sens. Trebuie să spunem, domnul Mihai Răzvan Ungureanu este acum directorul SIE, a fost ministru de externe şi este cel care - foarte puţină lume a spus-o - cel care a pus piatra de temelie a acestui summit, care s-a luptat în momentul în care se vorbea despre locul în care să se desfăşoare acest lucru. Cât de mult aţi făcut sau poate cât de puţin, nu ştiu? Cât a contat acel lucru?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Doamnă, a contat iniţiativa, fără discuţie, dar ceea ce a fost esenţial important a fost echipa, coagulată la nivelul Ministerului de Externe întâi, şi apoi argumentele, calitatea argumentelor pe care le-am invocat când proiectul a trebuit adus în faţa factorilor politici decidenţi. [...]

Realizator: [...] voiam să vă întreb, domnule Ungureanu, am citit într-un interviu în "Evenimentul zilei" că ideea acestui summit vă aparţine şi că atunci când aţi început să faceţi demersurile erau foarte puţini cei care credeau în realizarea sa. [...]

Mihai-Răzvan Ungureanu: [...] echipa s-a constituit relativ repede, încrederea însă pe care factorii politici decidenţi o pot avea într-un asemenea proiect - trebuie să recunoaştem, pentru că este totuşi un proiect enorm şi care angrenează foarte multă resursă intelectuală în cadrul Ministerului de Externe - nu s-a văzut, nu a fost vizibilă imediat. A trebuit un pic de timp, a pornit ca o aventură, cam cum se întâmplă de obicei, într-un registru de timp destul de bine delimitat, cu o politică externă care în 2005 a căpătat mai multă respiraţie peste ani, nu s-a referit doar la ciclul electoral imediat, şi care ritma cumva împreună cu francofonia în 2006, cu summitul în 2008, ritma cumva cu parcursul nostru recunoscut, de putere de mărime medie în Europa. La început, nu scepticism, ci amabilitate, dar pe măsură ce şansele noastre au început uneori infinitezimal să crească, din acel moment summitul, proiectul summit în decembrie 2005-ianaurie 2006, care căpătase concreteţe pe hârtie, a fost discutat, a fost acceptat şi a fost îmbrăţişat ca atare. Şi a devenit o obsesie, o obsesie care a antrenat şi pasiuni şi destul de multă oboseală. Unii au fost descurajaţi, alţii au continuat până la capăt, rezultatul îl vedem acum.
Realizator: Cei cu obsesia cine erau?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Unul dintre rolurile esenţiale a fost jucat de preşedintele Traian Băsescu, care a transformat subiectul summitului, pe parcursul lui 2006, în temă continuă a punctajelor sale de politică externă. Acelaşi punctaj de politică externă l-a avut premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi ori de câte ori situaţia i-a permis, a făcut referinţă la el, dar greul l-a dus Ministerul Afacerilor Externe. În siajul MAE un Minister al Apărării, care deşi în schimbări succesive de mandat, s-a regrupat, şi-a regrupat energia pentru a continua proiectul, iar acuma, în funcţia pe care o am, trebuie să spun că instituţia pe care am onoarea să o reprezint a fost la fel de mult interesată de acest succes în tot lungul anului care a trecut. [...]