|
Interviul Directorului Serviciului de Informaţii Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, acordat cotidianului "Adevărul" - 13 martie 2009 |
|||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||
|
Şeful SIE spune că în orice democraţie pot
accede la putere personaje ignorante sau incompetente, care să nu ţină seama de
rapoartele serviciilor secrete în chestiuni de interes naţional. Şeful SIE lasă
de înţeles că demnitarii neglijează uneori rapoartele serviciilor secrete.
Mihai Răzvan Ungureanu. Nu este spion, ci manager al
unui serviciu secret, după cum el însuşi declară. Fostul
ministru de Externe din guvernul Alianţei D.A. ne-a vizitat la
redacţie pentru o discuţie La masa Adevărului. Dincolo de constrângerile de ordin legal şi de autocenzura calculată ale interlocutorului, dialogul s-a dovedit un exerciţiu util de comunicare între Serviciul de Informaţii Externe şi beneficiarul final al activităţii acestuia - publicul românesc. Mihai Răzvan Ungureanu a explicat că, în spatele aurei de mister care învăluie SIE, se află preocupări precum impactul crizei economice asupra României şi distrugerea unor reţele specializate în trafic cu stupefiante. Ungureanu ar vrea să fie clar pentru toată lumea că SIE nu face poliţie politică şi nu se uită pe gaura cheii. În schimb, din tonul său transpare o doză de nemulţumire faţă de modul în care politicienii tratează informările primite de la serviciile secrete. CARTE DE VIZITĂ
Adevărul: Ce aţi schimba în raporturile dintre instituţia pe care o conduceţi şi decidenţii politici? Mihai Răzvan Ungureanu: Dacă ar fi ceva de schimbat, s-ar petrece în sensul îmbunătăţirii mecanicii de sistem. În relaţia dintre instituţiile cuprinse în sistemul naţional de securitate, în general în sistemele instituţionale româneşti, de foarte multe ori există subiectivitate. Calităţile şi defectele personale ale managerilor de instituţii se răsfrâng în activitatea instituţională. Contează atenţia pe care decidentul politic o acordă informaţiei furnizate de serviciile speciale. Aici e un binom, o balanţă de responsabilităţi - serviciile speciale au responsabilitatea respectării unor planuri de informare capabile să susţină, să argumenteze, să dea substanţă şi, uneori, să orienteze proiectul politic pe care decidentul abilitat prin lege îl susţine. Responsabilitatea decidentului este de a folosi toate argumentele posibile în realizarea proiectului în care şi-a investit energia. Aceasta ar fi chestiunea de principiu; elementul reglator este juridic. Acesta este motivul pentru care mă veţi auzi des spunând cât de importantă este adoptarea pachetului de legi privind securitatea naţională. Nu numai că ele sunt între altele legi de definire instituţională în cazul SIE şi al SRI, dar sunt şi legi de funcţionalitate, care redescriu funcţiunile şi limitele activităţii instituţionale. Legile canalizează munca, o aranjează în rigorile fireşti ale unei democraţii şi, în acelaşi timp, apără instituţia de ingerinţa politică sau administrativă. Apără societatea democratică de orice abuz. Cea mai nouă lege din categoria actelor referitoare la sistemul naţional de securitate este Legea SIE din 1998. Legea SRI este din 1992, iar Legea privitoare la ansamblul siguranţei naţionale este din 1991. Niciuna dintre aceste trei legi nu face referire la NATO şi la Uniunea Europeană. Contextul strategic e integral schimbat, pretenţiile politice pe care românii înşişi le au de la statul democratic - cu totul altele, iar aspiraţiile noastre în interiorul celor două cluburi sunt şi ele cu totul altele. Schimbarea de paradigmă ar fi trebuit să se reflecte în legi. Legile au rămas în urmă, sunt revolute. Nu pot să spun că sunt inadaptate, pentru că funcţionăm în cadrul lor, dar acumulează echivocuri. Adevărul: Funcţionaţi, practic, după un act normativ desuet... Mihai Răzvan Ungureanu: Are echivoc, are zone umbroase. Legea, pentru a fi eficace şi pentru a dura în timp, are nevoie de cât mai multă claritate, astfel încât să nu pună nici legiuitorul, nici destinatarul în situaţia de a interpreta textul la infinit. Adevărul: În sistemul nostru instituţional, aceasta pare a fi regula... Mihai Răzvan Ungureanu: În societatea pe care ne-o dorim, aşa ceva nu se poate. Adevărul: Există frustrări la nivelul ofiţerilor de informaţii în ceea ce priveşte materializarea, la nivel decizional, a muncii lor? Mihai Răzvan Ungureanu: N-aş spune neapărat asta... Capacitatea profesională a ofiţerului de informaţii se cuantifică după câteva criterii care gravitează în jurul valorii intrinseci a informaţiei. El este judecat după calitatea informaţiei, după gradul de utilizare a resurselor implicate în obţinerea informaţiei, după inteligenţa sa tactică, dacă e cazul. Rolul său instituţional, în termeni ideali, se opreşte acolo unde rezultatul muncii sale e limpede. Aştepţi ca informaţia, obţinută pe varii căi, să fie apoi valorificată. Dar dacă nu este valorificată, în sensul includerii ei în decizia politică, frustrarea, neîmplinirea aşteptării instituţionale se resimte mai ales la etajul managementului instituţiei. Acesta ştie de la ce s-a pornit, apreciază cel mai bine raportul dintre valoarea informaţiei şi resursele implicate. În clipa în care, pentru o informaţie, resursele convocate sunt apreciabile, aştepţi firesc ca informaţia în cauză să fie cumpănită şi luată în considerare, nicidecum neglijată şi evacuată într-un registru minor. Activitatea serviciilor poate avea de suferit din cauza neatenţiei decidenţilor politici
Adevărul: Dar chestiunea aceasta poate fi reglată prin pârghii legislative... Mihai Răzvan Ungureanu: De multe ori am ajuns,
în discuţii de acest gen, la concluzii aparent riscante, în sensul
transformării responsabilităţii din obligaţie morală în obligaţie legală. Eu
sunt cumpănit în privinţa pârghiilor legislative pentru că obligă la un reglaj
de fineţe.
Adevărul: Instituţiile statului au, cel puţin
teoretic, corpuri de specialişti care ar putea regla aceste chestiuni de ordin
legislativ...
Mihai Răzvan Ungureanu: Da,
eu cred că acesta e un deziderat. Este idealul.
Un spion îl formezi cam în 10 ani
Adevărul: Din punct de vedere al resurselor,
putem ajunge, într-un termen rezonabil, să avem servicii foarte puternice,
independente de influenţa politică şi de schimbările de la acest nivel? Sunt
foarte multe semnale că specialiştii din sistem migrează către zona privată...
Mihai Răzvan Ungureanu: Mai
curând din sistemul public. Nu e o problemă de funcţionalitate instituţională.
Nu aici ar trebui căutată cauza, ci în atractivitatea domeniului privat.
Domeniul public oferă o carieră prezumtiv stabilă, însă câştigul pe termen
scurt are mult mai mari şanse în registrul privat decât în registrul
contractual.
În materia instituţiilor de tipul Serviciului de Informaţii
Externe cariera are un profil, un relief cu totul şi cu totul
aparte. Un spion nu se naşte în cinci ani. Spionul ajunge la maturitate cam în
10 ani, în cazul în care are şi norocul să treacă prin experienţe capabile să-l
pregătească pentru tot felul de contexte.
Adevărul: Care este profilul
profesional al unui spion eficient?
Mihai Răzvan Ungureanu: Are
o capacitate adaptativă şi o cultură generală consistentă care să-i permită să
se poziţioneze aproape oriunde în mediul privat. Aceasta face parte dintre
particularităţile specifice ale acestui tip de carieră.
Din 1.000 de candidaţi rămân 4-5
Adevărul: Resimte SIE concurenţa
sectorului privat în ceea ce priveşte resursele umane?
Mihai Răzvan Ungureanu: Nu, în ceea ce priveşte
resursele umane, ar fi greu de spus că e în concurenţă cu sectorul privat. SIE
absoarbe tot ceea ce poate să absoarbă.
Adevărul: Dar la un moment dat, unii ofiţeri
trec în sectorul privat sau «se privatizează»...
Mihai Răzvan Ungureanu: Nu, cel care trece în
sectorul privat e oricum în rezervă şi trece deschis, nu e o problemă.
Adevărul: Deci există o
astfel de libertate...
Mihai Răzvan Ungureanu: Da,
bineînţeles. Îţi dai demisia şi pleci. Şi îţi asumi plecarea, fără discuţie.
Adevărul: Se zice că, de fapt, nu pleci
niciodată...
Mihai Răzvan Ungureanu: Rămâi în limitele angajamentului, în sensul că nu vei putea niciodată să spui ceea ce ştii şi nici să foloseşti ceea ce ştii. Pedepsele sunt foarte drastice. Am insistat ca ele să rămână în proiectul noului Cod penal. Adevărul: Cum recrutaţi oamenii?
Adevărul: Căutaţi oameni sau vă rezumaţi la a-i lăsa să vină singuri înspre SIE? Aveţi recrutori în universităţi? Mihai Răzvan Ungureanu: Toate serviciile au. E normal. Avem tineri specialişti excepţional de buni. Adevărul: Sunt plătiţi suficient de bine aceşti tineri? Mihai Răzvan Ungureanu: Niciodată nu o să fie suficient de bine plătiţi pentru cât de inteligenţi sunt. Adevărul: Ce i-ar determina, mai ales dacă sunt oameni foarte inteligenţi, să rămână în sistem? Mihai Răzvan Ungureanu: Pe de o parte pentru faptul că au libertatea să facă exact ceea ce le place. Pe de altă parte, munca în sine în interiorul sistemului este foarte interesantă, este plină de spectaculos şi în egală măsură de risc. Nu există o despărţire scolastică, în aşa fel încât numai unii să se ocupe de partea obţinerii de informaţii, iar alţii să plimbe nişte hârtii. Nu spun că salariile sunt motivante, dar sunt salarii bune, salarii comparabile cu salariile din mediul academic. Nu recunosc feţe la televizor sau în redacţii Adevărul: Jurnaliştii pot fi valoroşi din punct de vedere al informaţiilor? Cum vă raportaţi la breaslă? Mihai Răzvan Ungureanu: Spionul continuă investigaţia acolo unde s-a oprit jurnalistul, pentru că jurnalistul are totuşi o limită de extindere a propriei capacităţi investigative. Nu contează dacă e vorba de resurse, de posibilitatea tehnologică, de interes sau de contract, de comandă socială, la un moment dat se opreşte. Jurnalistul nu are cum să treacă dincolo de zid. Unde aţi putea merge dincolo de legi? Spionul nu ţine cont de legi. Legile pe care le respectă sunt exclusiv legile statului din care provine. Spionii României respectă întocmai legile româneşti oriunde ele au efect. Dar în momentul în care au ieşit din România, pentru ei nu mai există legi. E normal, spionul va face absolut orice este posibil pentru a obţine informaţia. Scopul, în cazul acesta, scuză mijloacele. Aceasta din punct de vedere al diferenţei profesionale jurnalist - ofiţer de informaţii. Ofiţerul de informaţii are, spre deosebire de jurnalist, un proiect pe care-l urmăreşte din aproape în aproape. Spionul are inteligenţa practică şi îşi permite să investigheze tactic ceea ce intră în aria lui de acoperire. Inteligenţa strategică aparţine centralei, care-l dirijează precis şi în regim continuu. Cam aceasta ar fi diferenţa. Centrala e mai mult decât o redacţie şi mult mai aproape, în sensul echipei compacte, pentru că extensia acestei echipe, a creierelor care se unesc în această echipă, e ofiţerul de informaţii însuşi, care culege informaţia din teren după un plan prestabilit. Piesele de informaţie pe care le culege el sunt asamblate în echipa din spate - acolo se produce sinteza reală. Adevărul: Există situaţii când se întrepătrund centrala cu redacţiile? Mihai Răzvan Ungureanu: Niciodată. În România, niciodată. Nu recunosc feţe la televizor sau în redacţii. Adevărul: Unde se termină sau unde ar trebui să se termine transparenţa serviciului pe care-l conduceţi? Mihai Răzvan Ungureanu: Răspunsul simplu este următorul: acolo unde legea o constată. SIE îşi poate permite să vorbească despre principiile sale de muncă, despre efectele activităţii sale, despre proiecte, despre succese sau eşecuri. Aceste chestiuni pot fi descrise în principiu. În detaliu nu, dar lucrurile despre care se poate face vorbire cu destul de multă acurateţe reprezintă ceea ce înseamnă SIE în ansamblu. Adevărul: Riscurile şi vulnerabilităţile principale la adresa securităţii naţionale a României provin, astăzi, din spaţiul ex-sovietic? Mihai Răzvan Ungureanu: Vă dau un exemplu care susţine implicaţia nespusă a întrebării. Afganistanul e producătorul cel mai mare de opiu din lume. 80% din producţia mondială vine din Afganistan. Ţinta principală a traficului ilegal de droguri e Europa şi atunci, fie pe o cale din nord, traversând statele Asiei Centrale, sudul Rusiei, Republica Moldova, Ucraina, România, Ungaria se ajunge în Occident, fie prin sud, prin statele caucaziene, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria. Adevărul: Este un pericol palpabil?
La nivel social se înregistrează o mare pierdere şi atunci recunoşti în traficul ilegal de droguri fie că e vorba de trafic, fie că e vorba de consum, un pericol naţional. Şi încerci să intervii, să captezi reţeaua, să o infiltrezi, să o secţionezi, înainte ca ea să ajungă pe teritoriul ţării. Uneori se poate, alteori nu. Adevărul: Din punctul acesta de vedere, nu ar fi potrivit ca, în privinţa ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, ofiţerii de informaţii să aibă şi atribuţii în legătură cu actele premergătoare urmăririi penale? Mihai Răzvan Ungureanu: N-aş crede asta, deşi în unele servicii speciale din lume există această componentă. Noi, în România, recunoaştem un antecedent istoric periculos. Securitatea avea capacitatea instrumentării penale. Principiul meu e unul care ţine cont de necesitatea păstrării sistemului democratic în formula actuală, despărţind foarte bine competenţele de constituire a probatoriului şi cele de evaluare pentru procesarea lor legală. Serviciile de informaţii cred că ar trebui să aibă strict competenţa obţinerii şi prezentării informaţiei, iar puterea judecătorească să aibă competenţele prelucrării ei. Nu aş amesteca, în niciun fel, cele două capitole. Nu pentru că nu ar fi suficient discernământ, ci pentru a nu exista niciun echivoc. Nu poţi greşi de două ori Adevărul: SIE, serviciul nostru ofensiv, îşi poate permite să aibă legături cu serviciile similare ale altor state? Mihai Răzvan Ungureanu: E mai mult decât atât, e vorba de o necesitate. Aici e schimbarea de paradigmă care a determinat ceea ce numim reforma SIE. Dar pentru a fi eficient în surprinderea unei reţele transnaţionale de criminalitate organizată, ai nevoie de două contexte favorabile, de cooperare cu servicii similare, interne sau externe. Vii cu informaţia, informaţia este livrată Poliţiei de Frontieră, Poliţia de Frontieră o livrează SRI şi cineva trebuie să intervină şi să închidă cercul. În chestiuni de genul acesta ai fie un succes, fie un eşec. Nu poţi greşi de două ori, nu poţi să ai de două ori succes pentru că toate reţelele de criminalitate organizată sunt mobile, se repliază pe context imediat. Au o capacitate fenomenală de absorbţie tehnologică, mult mai mare decât statul însuşi. Adevărul: S-a încheiat reforma SIE? Mihai Răzvan Ungureanu: Reforma SIE a însemnat, de fapt, demantelarea întregii structuri şi reconstruirea ei de la zero, pe o matrice occidentală. Acum nu mai vorbim de reformă pentru că e o altă casă, o altă instituţie – cărămidă cu cărămidă, aduse alte cărămizi, alt tip de mortar, un alt plan interior. Adevărul: Şi la nivelul celor pe care îi trimiteţi în misiuni? Mihai Răzvan Ungureanu: Depinde de misiune. A fost implementat pe parcursul a câtorva ani un alt sistem de apreciere a capacităţii profesionale şi atunci selecţia s-a făcut după model occidental. Tot ce era vechi sau inadecvat, inoportun, s-a curăţat de la sine. Adevărul:
Aţi fost nevoit să păstraţi anumiţi oameni
care să instruiască mai departe?
Mihai Răzvan Ungureanu: În momentul în care a apărut structura nouă, care are o capacitate adaptativă mare la orice context, SIE nu a mai fost autarhic. Nu a mai fost autarhic, în sensul că nu a mai acţionat de unul singur, având în spate doar România. SIE a devenit parte dintr-o familie, o reţea de servicii similare, ceea ce a condus la multiplicarea resurselor şi amplificarea enormă a efectului. Aceasta înseamnă: operaţiuni pe care le dezvolţi şi prin ceilalţi, faci schimburi de informaţii cu ceilalţi, participi la operaţiuni comune. Securitatea ta, ca şi securitatea operaţiunilor tale, este şi problema celorlalţi; securitatea României este şi problema celorlalţi parteneri din NATO. Practic, extensia capacităţii tale informative depăşeşte cu mult geografia pe care ţi-o permite resursa directă. Aceasta este schimbarea de paradigmă. Dacă nu s-ar fi reconstruit SIE integral, cu tot ce înseamnă sisteme interne, de apreciere profesională, de selecţie etc., nu s-ar fi putut ajunge la asta. Adevărul:
În evaluările pe care le faceţi la nivel
european, există o preocupare privind efectele acestei crize economice?
Mihai Răzvan Ungureanu: Da. Există preocupare. Adevărul: Aveţi indicii în acest sens? Mihai Răzvan Ungureanu: Nu ar exista preocuparea dacă n-ar exista indicii. În clipa în care încerci să
obţii informaţie, nu te împiedică reguli de
context
Adevărul:
Nu vi se pare oarecum straniu ca un personaj
precum Floricel Achim, subofiţerul acuzat de trădare, să sustragă informaţii
dintr-o zonă controlată militar?
Mihai Răzvan Ungureanu: Cred că răspunsul pe care l-a dat directorul SRI George Maior este suficient de clar din perspectiva aceasta: este o anchetă în desfăşurare. În ceea ce priveşte cazul din perspectivă principială, lucrurile stau simplu: informaţia este importantă, indiferent de sursa ei. Sursa poate fi la fel de bine un subofiţer sau un general. În clipa în care încerci să obţii informaţie, nu te împiedică reguli de context. Toate mijloacele sunt permise. Nu facem poliţie politică în diaspora
Această suspiciune este o moştenire sau o deficienţă de comunicare? Mihai Răzvan Ungureanu: Nu ştiu dacă este o deficienţă de comunicare. Poate fi o rezonanţă negativă a activităţii Securităţii. Mulţi doresc dovezi palpabile ale schimbării, or, în cazul de faţă, schimbarea se reflectă în calitatea produsului, iar accesul public la produs este filtrat de legile în vigoare. Pe de altă parte, este şi foarte confortabil ca pentru cine nu are răspunsuri să fabrice unul. Adevărul: Comunităţile româneşti din diaspora mai interesează SIE? Mihai Răzvan Ungureanu: SIE nu se ocupă de supravegherea cetăţenilor români din diasporă. Nu ne interesează aşa ceva, noi nu facem poliţie politică. Adevărul: Imaginea defavorabilă a românilor în Italia intră în sfera dumneavoastră de preocupări? Mihai Răzvan Ungureanu: În interiorul Uniunii Europene, ministerele de Interne au stabilit relaţii de parteneriat şi acesta este motivul pentru care, inclusiv când eram ministru de Externe, am favorizat prezenţa ofiţerilor români de poliţie în Italia, Austria, Germania. Aceasta pentru că relaţia dintre poliţiile naţionale şi, în general, între instituţiile cu competenţă în limitarea directă a infracţionalităţii naţionale să fie cât mai puţin intermediată diplomatic. Este limpede că aceste parteneriate funcţionează şi au ca motivaţie semnalele de alarmă pe care le-au tras alte instituţii ale statului, la momentul oportun, printre care şi SIE. Noi avem parteneriate cu serviciile omoloage din Uniunea Europeană. Când simţim că poate fi un moment de criză de imagine, generată de comportamente antisociale, semnalăm din timp beneficiarilor legali. Serviciile secrete nu se uită pe gaura cheii Adevărul: Luaţi în calcul revenirea în politică? Mihai Răzvan Ungureanu: Deocamdată îmi concentrez energiile exclusiv asupra administrării acestui Serviciu, iar ceea ce-mi rămâne din timp îl dedic activităţii academice. Adevărul: Dar în perspectivă nu excludeţi posibilitatea de a reveni în spaţiul public? Mihai Răzvan Ungureanu: Vom trăi şi vom vedea. Adevărul: E un avantaj sau o constrângere când revii în politică din postura de fost şef al unui serviciu secret? Mihai Răzvan Ungureanu: Sunt mai multe lucruri pe care aş dori să le spun, dar, în primul rând, faptul că serviciile speciale nu se uită pe gaura cheii. Noi nu suntem un club de voyeurişti, în ciuda prezumţiei publice. Adevărul: Uneori, slăbiciunea umană te mai împinge şi la astfel de acte... Mihai Răzvan Ungureanu: Nu. Ceea ce contează foarte mult este sinteza croită pe baza informaţiilor recoltate de serviciu, sinteză care are şi trebuie să aibă ca lectori decidenţii politici. Acolo e miza activităţii unui serviciu, nu în detaliul insignifiant de viaţă privată. Acolo nu există miză. Doi - compromiterea unui serviciu se realizează foarte repede. În primul moment în care se constată că un serviciu excede competenţele sale şi se pretează la acte de ilegalitate, credibilitatea lui internă şi externă se prăbuşeşte. Deci nu numai cea internă, ci şi cea externă, în parteneriatele cu celelalte servicii, care sunt extrem de riguroase în a respecta regula distanţei astronomice faţă de viaţa privată. Trei - e o altă generaţie activă în servicii, o cu totul altă generaţie, care are conştiinţa riscului personal, care a învăţat să-şi apere cariera respectând scrupulos legile. Cariera în cadrul serviciilor e interesantă şi recompensatorie moral, dacă nu şi material. Nu în ultimul rând, pentru că o carieră în SIE lasă suficient loc şi pentru o carieră în altă zonă, după retragere. Adevărul: Are şi politicul metodele sale recompensatorii... Mihai Răzvan Ungureanu: În ceea ce priveşte politicul, aşteptarea unui Serviciu care înţelege să respecte foarte strict regulile este ca membrii acestui corp de elită, prin natura educaţiei de carieră, să aibă discernământ. Nimeni nu va folosi ceea ce are altundeva decât în perimetrul propriei profesii. Mai este ceva: nici nu-ţi poţi permite să foloseşti informaţiile, pentru că nu poţi calcula consecinţele. Consecinţele, inclusiv cele personale, pot fi incalculabile. Informaţia este ca o pepită de uraniu – poţi să o transformi, prin rafinare, în combustibil nuclear, dar ţinută în mână te omoară prin iradiere. Efectul ei poate fi nimicitor asupra propriei persoane, poate fi distrugător asupra instituţiei din care provii. Aici intervine discernământul. De aceea, e absolut important ca în poziţii de acest gen să nu apară personalităţi politice care nu au un discernământ educat şi validat administrativ. Adevărul: Nu e un risc major să apară astfel de persoane implicate politic? Mihai Răzvan Ungureanu: Democraţia înseamnă şi risc. E un motiv pentru care trebuie să dăm atenţie mecanismelor legale de control. Am cântat într-o formaţie de
jazz
Adevărul: Cine te învaţă, ca politician, să devii director de serviciu de informaţii? Mihai Răzvan Ungureanu: Eu nu sunt spion, eu sunt manager. Înainte eram beneficiar. Ca ministru de Externe, eram la capătul celălalt al lanţului de comunicaţie şi ştiam că, în momentul în care aplic corect feedback-ul şi închid bucla de informare, în acelaşi fel dau şansă de succes cercetării informative. Adevărul: V-aţi adaptat repede acestui statut? Mihai Răzvan Ungureanu: Ai de învăţat o structură, ai de învăţat reguli, legi şi, cu răbdare benedictină, înveţi la timp lucrurile, în linişte. Adevărul: Mai aveţi timp pentru citit? Mihai Răzvan Ungureanu: Da, dar nu citesc beletristică, din păcate. Citesc atât cât pot pentru cursul meu şi pentru manuscrisele la care mai lucrez. Adevărul: Mai mergeţi la cursuri? Mihai Răzvan Ungureanu: Trebuie să merg la cursuri. Merg cât pot de des.
Adevărul: Ce studiaţi în prezent? Mihai Răzvan Ungureanu: Cercetările m-au dus spre o perioadă care mi se pare foarte interesantă şi, în acelaşi timp, tratată insuficient de istoriografia noastră. E vorba de secolul XIX şi implicit de teoriile formării naţiunii române. Din câte arhive de sfârşit de secol XVIII şi de primă jumătate a secolului XIX avem investigate, până în 10% sunt izvoare arhivistice inedite. Noi ne construim raţionamentul istoriografic în proporţie de 5% pe baza documentelor edite. Am ajuns să-i numărăm pe degete pe cei care cunosc paleografie slavonă, chirilică, slavo-română. Un motiv este acela că istoriografia însăşi se supune modelor intelectuale. Astăzi e moda investigării perioadei comunismului. Acolo nu trebuie să ştii decât limba română şi să ai acces la o bibliotecă. Lumea nu mai merge în arhivă. Arhivele sunt, din păcate, adrese nefrecventabile. „Diamantul” nu apare instantaneu dintr-un maldăr de hârtii, nu iese la suprafaţa apei ca uleiul, trebuie să umbli după el. În momentul în care documentele sunt scrise într-o română arhaică, unde cunoştinţele de istorie a limbii române sunt obligatorii, unde scrisul e chirilic, nu latin, unde personajele sunt conturate vag, multe dintre ele din umbră, din marginea interesului istoriografic, veţi fi de acord cu mine că servituţile cercetării sunt diferite şi că însăşi căutarea este preţioasă. Identificarea raţiunilor care au condus la formarea primului stat modern român, Principatele Unite, în 1859, ascunde miza reală a istoriografiei româneşti pentru ultimii 200 de ani. Suntem în situaţia în care nu avem monografii de domn în România pentru principii români decât, poate, pentru 15% dintre ei. În situaţia aceasta lupţi cu un ocean de ignoranţă, de indiferenţă, lupţi cu o necunoaştere grea şi eşti în situaţia de a preda făcând în acelaşi timp avocatură pentru revenirea la un pozitivism salvator. Mergeţi în arhive învăţaţi greaca, latina, slava veche! Adevărul: Ce vă amintiţi din perioada studenţiei petrecute la Iaşi? Mihai Răzvan Ungureanu: M-a binecuvântat Dumnezeu, cel puţin până acum, cu o viaţă ritmată de întâlniri fericite. Am avut privilegiul de a întâlni şi de a creşte în preajma unor inteligenţe complete cum sunt Andrei Pleşu, Alexandru Zub, profesorii Ioan Caproşu şi Ştefan Gorovei de la Iaşi. Fiecare clipă petrecută în apropierea lor a fost o încântare. Adevărul: Aţi fost un student silitor sau un boem de cafenea? Mihai Răzvan Ungureanu: Am făcut de toate în studenţie, am şi cântat la chitară bas şi percuţie într-o formaţie de jazz-rock. Începusem cu un rock progresiv cu amprentă britanică. Formaţia era compusă din patru oameni. Eram încă în liceu... Adevărul: Aveţi timp de prieteni, vă mai întâlniţi cu ei? Mihai Răzvan Ungureanu: Ne întâlnim când timpul permite, numai că majoritatea celor pe care-i cunosc şi de care mă simt legat sunt la Iaşi. Acolo ajung prea rar. Adevărul: Dar dacă vreţi să beţi o cafea cu soţia într-un local sau să vă plimbaţi duminica prin oraş, o faceţi fără constrângeri? Mihai Răzvan Ungureanu: Aş fi foarte prudent pentru că nu vreau să-mi expun familia în niciun fel. Putem bea o cafea şi asculta muzică clasică acasă. Adevărul: Atunci ce implică plecarea într-un concediu, în cazul dumneavoastră? Mihai Răzvan Ungureanu: Nu mai vreau să vorbesc de concedii pentru că, în momentul în care mă hotărăsc asupra concediului şi toată lumea îşi aranjează orarul în funcţie de mine, în momentul acela izbucneşte o criză.
|
|||||||||||||||
|
|
Titlu: "
