[…]

În acest moment şef al SIE este Mihai-Răzvan Ungureanu, istoric şi fost ministru de externe al României. Mihai Ungureanu este primul şef al spionajului românesc care acceptă un interviu televizat. Susţine că la SIE e doar un manager civil. Mihai-Răzvan Ungureanu admite că deficitul din spionajul românesc are cauze multiple.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Există, într-adevăr, o nevoie de calitate umană reală în serviciile de spionaj şi vă spun că este o nevoie pe care o resimt toate instituţiile de gen. Dacă avem nevoie de vorbitori de limbi rare, aceştia sunt, oricum, puţini faţă de cei care, să spunem, vorbesc englezeşte.

Realizator: […] Cum evaluează SIE gradul de inteligenţă al unui candidat?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Inteligenţă înseamnă, bunăoară, şi posibilitatea, calitatea de a te descurca tactic, în medii complet diferite celor cu care eşti obişnuit acasă; de a fi, spuneam mai înainte, de a fi adaptabil, la medii pentru care nu ai datele fizice necesare, mijlocul deşertului sau mijlocul gheţurilor sau medii în care opţiunile de securitate, rigorile de securitate să fie extrem de dure, pretinzând, în consecinţă, o conduită psihologică, o tărie psihică, cu totul şi cu totul deosebită.

[…]

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu contează meseria. Putem fi tentaţi să credem că există profesii care să aibă mai multă afinitate cu opţiunile noastre de recrutare. Suntem tentaţi să credem aceasta. […] …Şi un matematician, şi un sociolog, şi un istoric, şi un profesor de limbi străine, şi un profesor de sport pot, la fel de bine, fi spioni. Pentru că, ceea ce li se cere - dincolo de cunoaşterea profesională aprofundată a domeniului de referinţă din care vin - mai este şi altceva: capacitatea de a se transforma în ceea ce nu au fost înainte.

Sunt oameni - şi de asta stăm numai noi doi de vorbă - sunt oameni cu mai multe identităţi, sunt oameni fără chip, care trebuie să se poată confunda cu mediul în care lucrează, care au însă o meserie de bază, aceea de spion şi care, în rest, în afara activităţii de spionaj, pot fi absolut orice. Poate să fie un cerşetor, poate să fie un medic, poate să fie profesor, ori, la fel de bine, poate să fie un mecanic.

Realizator: Dacă un spion lucrează sub acoperire, ca cerşetor, medic sau profesor, oriunde în lume, poţi înţelege lesne că nu va fi tentat să-şi trădeze misiunea. Dar dacă domeniul său de acoperire este mediul de afaceri? Un mediu care îl poate propulsa în corporaţii ostile României, dar şi în funcţii cu acces la putere şi bani, la multă putere şi la mulţi bani, mult mai mulţi decât îi poate oferi statul român, pentru munca sa sub acoperire, cea de spion patriot.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu se pune problema ce ia, cât ia şi de unde ia. El este om de afaceri, pentru că este, în primul rând, spion. Cu alte cuvinte, meseriile de acoperire, profesiile pe care şi le poate asuma, în virtutea a ceea ce este şi poate fi, nu reprezintă decât, cum spuneam, mijlocul prin care se ajunge la scop. El este om de afaceri, pentru că poate prelua informaţie din mediul în care funcţionează ca om de afaceri şi transfera, prin metodele specifice, pe care le-a învăţat, către centrul său. E ca un astronaut.

Realizator: Cum plăteşte SIE?

Mihai-Răzvan Ungureanu: În comparaţie cu…?

Realizator: În comparaţie cu salariul mediu pe economie al României?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Este un salariu pe care l-am putea numi motivant. În acelaşi timp, însă, este salariul care nu poate acoperi niciodată valoarea absolută a riscului pe care un spion şi-l asumă.

[…]

Mihai-Răzvan Ungureanu: Din o mie de candidaţi, deci din o mie de posibili viitori membri ai clubului, opt reuşesc să treacă prin toate probele, prin toate testele şi, dintre aceştia, la finalul perioadelor de pregătire, pot să mai rămână cinci sau poate să nu rămână niciunul.

Realizator: Toate aceste etape pot să dureze chiar şi până la doi ani. Pe de altă parte, specialiştii spun că un spion profesionist se formează în minim 10 ani.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Trebuie măcar câţiva ani buni, măcar cinci ani. Dar adevăraţii spioni nu sunt oamenii care pleacă acum, de pe băncile facultăţii, ci sunt cei care, într-o maturitate reală, ştiu la ce să se aştepte şi se conformează contextului.

Realizator: […] Ce se întâmplă, când un agent, un ofiţer moare în misiune ? Familia lui ştie, află?

Mihai-Răzvan Ungureanu: În funcţie de natura misiunii. Uneori se poate, alteori nu. La un moment dat, însă, lucrurile pot să iasă la iveală.

Realizator: Adică sunt aduşi în ţară?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Depinde de natura misiunii. Uneori se poate, alteori este imposibil. Serviciul are mulţi eroi, şi mă refer cu precădere la tot ceea ce a însemnat istoria acestui serviciu, din 1990 încoace, mai ales acum, când este un serviciu completamente reînnoit. Dacă o misiune delicată se termină prin deces, ceea ce urmează să se întâmple cu persoana în cauză e ceea ce se întâmplă de obicei cu eroii anonimi.

Realizator: Bun. Povestiţi-ne un pic! Aţi avut cazuri. Câte decese am avut după '90 de angajaţi ai SIE?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Vă pot spune că, măcar până în urmă cu doi ani, trei ani, vorbim de oameni care au căzut la datorie.

Realizator: Zeci?

Mihai-Răzvan Ungureanu: O să fie greu să vă spun acest lucru. Suficient de mulţi, în unele situaţii, pentru a înţelege cât de mare e riscul, puţini - pentru a şti că serviciul se poate achita de îndatoriri, chiar şi în contexte foarte dificile. Fiecare angajat care îşi pierde viaţa sau este, dintr-un motiv oarecare, incapacitat profesional, este o pierdere. Dar în acelaşi timp, la finalul misiunii sale, s-a obţinut ceva. Unii, într-adevăr, îşi riscă viaţa, completamente.

Realizator: Adică, vreţi să spuneţi că, şi dacă moare, există un beneficiu?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Dacă a trimis o informaţie acasă, şi s-a întâmplat aşa ceva, să obţină informaţie şi apoi să moară, există un beneficiu pentru România: acea informaţie. Există o mare pierdere pentru serviciu: persoana sa. Şi acela este, trebuie să recunoaştem, un erou.

Realizator: Puteţi să-mi confirmaţi că în Irak, atunci când au fost recuperaţi cei trei ziarişti, am avut două pierderi, doi ofiţeri au murit?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Ce vă pot confirma este faptul că nu există operaţiune delicată, dificilă, care să nu comporte un grad foarte mare de risc.

[…]

Mihai-Răzvan Ungureanu: El îşi supune inclusiv viaţa privată la rigorile misiunii pe care urmează s-o îndeplinească şi asta face, pentru mulţi dintre cei care vin spre SIE, diferenţa între cei care sunt dispuşi să renunţe la orice pentru a fi spioni şi cei care îşi negociază viaţa personală cu instituţia. Cei care îşi negociază, care intenţionează să-şi negocieze viaţa privată sau libertăţile private cu instituţia…..

Realizator: Au o slăbiciune?

Mihai-Răzvan Ungureanu: ….nu intră în instituţie.

[…]

Realizator: Legea de funcţionare a SIE spune că instituţia se ocupă de tot ceea ce ţine de informaţiile de oriunde, din afara ţării, care au sau ar putea avea legătură cu siguranţa României, a intereselor sale de orice fel şi a cetăţenilor săi. Pe înţelesul tuturor, un spion român ar trebui să afle şi să transmită şefilor săi din ţară dacă un simplu om, o organizaţie străină sau alt stat pun la cale să atace România sau interesele sale.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Să nu uităm că orice spion, la rândul său, recrutează. Dacă ne referim la ceea ce face un spion sau ceea ce face un angajat al unui serviciu de spionaj, el, evident, recrutează, pentru că are nevoie de informaţie. În cazul acesta, a recruta înseamnă a găsi, prin cerneri succesive, calitatea umană necesară, încarnată într-un viitor membru al instituţiei.

Realizator: Ieşirea dintr-un sistem precum SIE se poate face chiar şi numai după 20 de ani de muncă. Două decenii de efort, într-un sistem militar de spionaj, pot echivala cu 40 de ani de muncă, în orice alt domeniu. Unii spun că, odată cu ieşirea din Serviciu, orice spion suferă un şoc, se trezeşte într-o realitate socială de care a fost rupt o viaţă, iar readaptarea este grea. Directorul SIE spune, însă, că orice fost spion îşi poate regăsi busola destul de repede.

Mihai-Răzvan Ungureanu: La sfârşit nu există loc în care să nu te poţi descurca. Şi în deşert ajungi să mănânci bine, dacă este cazul, şi în gheţuri, şi în vârful munţilor, şi într-un oraş.

Realizator: Serviciul mai are grijă de el, şi după ce iese la pensie?

Mihai-Răzvan Ungureanu: După atâta experienţă la limita riscului personal, nu ai cum să pleci, moral sau psihologic, din instituţie. Deci, legătura, cel puţin ca nostalgie, rămâne, există, dar este acea parte din CV pe care unii nici măcar nu pot s-o spună. Pentru unii, CV-ul unora dintre cei care ies la pensie cu toate onorurile acoperă o gaură, o lacună, pentru o perioadă de 30 de ani, 40 de ani.

Realizator: Şi ce spune el că a făcut în perioada asta?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Orice poate să spună. Are educaţia să spună orice.

Realizator: De ce şi-ar dori, totuşi, cineva, să lucreze într-o instituţie atât de specială? Pentru siguranţa postului - spun unii. De prea multă adrenalină, spun alţii. Şi din patriotism - adaugă directorul SIE.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Fără să înţelegi „patriotul”, evident, nu în sens declarativ şi nu ca etichetă, nu ca gesticulaţie teatrală, atâta vreme cât nu poţi înţelege că activitatea în cadrul unei asemenea instituţii presupune un grad absolut, de ataşament faţă de propria ţară, loc, pentru un asemenea individ, nu există.