Istoric, diplomat de carieră şi, mai ales, intelectual rafinat. Mihai-Răzvan Ungureanu a fost cel mai tânăr ministru din istoria României şi unul dintre cei mai credibili membri ai Guvernului Tăriceanu, iar în 2007 a devenit directorul Serviciului de Informaţii Externe.

Într-un amplu interviu acordat Gazetei de Maramureş, Mihai-Răzvan Ungureanu vorbeşte despre realizările şi problemele spionajului românesc, ameninţările care pasc România şi mult-titrata reformă a serviciilor.

CARTE DE VIZITĂ

Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut în 1968, la Iaşi. A absolvit Facultatea de Istorie - Filosofie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi. Între 1992 şi 1993 a urmat cursurile Centre for Jewish and Hebrew Studies, asociat St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (studii postuniversitare). Deţine un doctorat în istorie. A fost, pe rând, preparator universitar, asistent, lector, conferenţiar, iar din 2007 a devenit profesor universitar în Istoria Modernă a României. A avut o carieră în diplomaţie care a culminat cu ocuparea funcţiei de ministru de Externe în perioada 2004-2007. În prezent, este Director al Serviciului de Informaţii Externe.              Mihai-Răzvan Ungureanu a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică şi publicistică. A primit numeroase premii şi distincţii, printre care titlul de Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” (2008).

Reporter: Ce a însemnat, din punct de vedere profesional, trecerea de la o funcţie politică la cea de director de serviciu de informaţii?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Ca ministru al afacerilor Externe, întreaga activitate profesională se concentrează pe protejarea şi promovarea interesului naţional, cu ajutorul instrumentarului politico-diplomatic, utilizând mijloacele de expresie pe care le pune la dispoziţie practica seculară a acestei profesii şi experienţa remarcabilă a Ministerului Român al Afacerilor Externe. Şi MAE, şi SIE se regăsesc în efortul de îndeplinire şi apărare a intereselor naţionale. Mijloacele prin care aceasta se întâmplă diferă; scopul este neschimbat. Diferenţa dintre acţiunile celor două instituţii este reflexul deosebirii de conţinut dintre două profesii: de diplomat şi de spion, amândouă spectaculoase, pline de dinamism şi pretenţioase din punct de vedere intelectual şi moral. Dacă diplomaţia este arta posibilului, atunci spionajul este arta imposibilului, adică arta de a obţine informaţie sau rezultat, fie el şi politic, acolo unde strădaniile diplomatice îşi ating limita. Între cele două profesii, deşi îngemănate în originea istorică, există astăzi diferenţe de detaliu, ceea ce face ca reprezentarea instituţională la vârf să nu permită celor două funcţii – de ministru al Afacerilor Externe şi de director al Serviciului de Informaţii Externe – să fie asimilabile.

Gradul de responsabilitate, în ambele ipostaze, este foarte mare. Efectul activităţii desfăşurate în cele două instituţii, componente ale sistemului de securitate naţională, poate fi detectat nu doar la nivelul deciziei politice, strategice, ci şi la nivel social. Limitele de competenţă legală nu despart instituţiile în mod absolut. Dimpotrivă, ele obligă MAE şi SIE la cooperare, alături de alte instituţii de importanţă strategică, pe baza numitorului comun al interesului naţional, aşa cum este el descris de documentele programatice care poartă semnătura factorilor principali de decizie politică.

Reporter: V-a folosit experienţa din funcţia de ministru de Externe, postură în care v-aţi aflat practic de cealaltă parte a baricadei, fiind beneficiar al informaţiilor culese de servicii ca SIE?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Bineînţeles că activitatea ca ministru al Afacerilor Externe, beneficiar direct al produselor Serviciului de Informaţii Externe, s-a dovedit extrem de utilă. Ajuns în această funcţie, experienţa anterioară m-a ajutat să înţeleg mai bine nevoile informaţionale ale decidentului politic şi, astfel, să pot calibra şi orienta optim eforturile serviciului, în sensul furnizării unor informaţii relevante, actuale, utilizabile. În absenţa informaţiei de valoare, decizia politică are de suferit. La nivel subiectiv, accesul la partea ascunsă, discretă, a cunoaşterii şi practicii politice mondiale îmbogăţeşte intelectual. Multe întrebări capătă răspuns, multe neclarităţi capătă lămurire. Pentru mine este, evident, un privilegiu şi o mare onoare.

Reporter: Cum influenţează activitatea SIE faptul ca legea de funcţionare a acestui serviciu este una desuetă, elaborată în urmă cu mai bine de un deceniu, când contextul intern şi extern era cu totul altul?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Legislaţia care ne ghidează are un caracter parţial desuet, care afectează, în primul rând, legea siguranţei naţionale şi mai puţin legea de organizare a SIE. Este de notorietate că în ultimul deceniu am asistat la o modificare structurala a ameninţărilor externe la adresa siguranţei naţionale a României, schimbare care nu putea fi avută în vedere la momentul elaborării Legii nr. 1/1998. Avem nevoie de un cadru normativ apt să ne furnizeze toata gama de instrumente necesare în exercitarea profesiei, dublate, neîndoielnic, de mecanismele de control parlamentar şi judiciar specifice statului de drept. Pe de altă parte, anul 2009 ne găseşte implicaţi deplin în sistemul securităţii euroatlantice, fapt care impune respectarea unor standarde comune legislative şi profesionale. Unul dintre motivele principale pentru care susţinem adoptarea noului pachet legislativ în domeniul siguranţei naţionale este tocmai necesitatea de a încadra juridic aceste formule parteneriale, generate de calitatea noastră de membru al NATO şi UE.

Cooperarea cu partenerii funcţionează, a dezvoltat o rutină de acţiune şi produce constant rezultate, dar este util ca aceasta să se întemeieze pe un act normativ adaptat contextului actual şi nu pe legi din 1992, când România încă ezita în alegerea unei definiţii strategice euroatlantice. Legea SIE, pe de altă parte, deşi intrată în vigoare în anul 1998, este actul normativ cel mai recent din sfera siguranţei naţionale şi a dat curs imperativelor constituţionale privind delimitarea strictă a competentelor serviciilor de informaţii. Din această raţiune, motivul major de preocupare nu este atât adaptarea legii la contextul intern, cât mai degrabă la cel extern. Pe plan intern, un serviciu de spionaj are atribuţii foarte restrânse şi, oricum, subsumate rolului său de culegere a informaţiilor externe relevante pentru siguranţa naţională. Este atributul serviciului intern de securitate, în cazul nostru al SRI, de a desfăşura activităţi de culegere a informaţiilor pe teritoriul naţional. Obiectivul este finalmente comun, dar modalităţile diferite prin care îl atingem nuanţează specificul fiecărei componente a arhitecturii instituţionale de securitate. Practic, vorbim despre transpunerea modelului occidental de specializare a serviciilor de informaţii, după eşecul a 50 de ani de centralizare a activităţii informative în mâinile unei singure autorităţi. Securitatea, sub cupola căreia se regăseau şi poliţia politică, şi DIE, şi-a încheiat definitiv şi pentru totdeauna existenţa în anul 1989.

Reporter: Care este procedura de selectare a personalului SIE şi ce calităţi  ar trebui să aibă un viitor spion?

Mihai-Răzvan Ungureanu: În primul rând, este nevoie de o capacitate adaptativă şi de o cultură generală consistentă care să-i permită să se poziţioneze aproape oriunde în mediul de interes. Aceasta face parte dintre particularităţile acestui tip de carieră, alături, bineînţeles, de disponibilitatea de a suporta regimul legal de restricţii, de limitare a propriilor libertăţi. Pe de altă parte, munca în sine în interiorul sistemului este foarte interesantă, este plină de spectaculos şi, în egală măsură, de risc. Politica de recrutare este descrisa în pagina web a instituţiei. Acolo veţi găsi condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească un candidat şi formularele pe care acesta ar trebui să le completeze în cazul în care intenţia de a candida la intrarea în SIE este reală. Condiţiile generale de încadrare vizează, pe lângă cunoştinţele de cultură generală, cunoaşterea de limbi străine – eventual rare, operarea pe calculator, şi discreţie, adaptabilitate, flexibilitate, stăpânire de sine, calităţi şi aptitudini pentru stabilirea şi cultivarea cu uşurinţă de relaţii personale. Sistemul de selecţie este, însă, extrem de dur. Din 1.000 de candidaţi care îşi trimit CV-ul către SIE în speranţa angajării, rămân opt care intră în ciclul de pregătire preliminară, iar la sfârşitul acestei etape, rămân patru sau cinci sau niciunul. Abia din acel moment se intră în pregătirea internă, în antrenamentul real.

Reporter: Care este situaţia SIE comparativ cu a altor servicii din UE, din punct de vedere al resurselor umane, materiale, legislative?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Din fericire, nu doar logistica unui serviciu dă măsura eficientei sale, ci profesionalismul oamenilor care îl compun, probat şi recunoscut în cazul nostru nu numai de către beneficiarii interni, dar şi de structurile aliate, concretizat atât în numărul de parteneriate externe încheiate, cât şi în prezenţa în toate cluburile exclusiviste ale serviciilor de informaţii. Nu pot să spun că mă mulţumeşte cadrul legal anacronic în care ne desfăşurăm activitatea sau resursele bugetare care ne sunt alocate, dar sunt cu atât mai mulţumit că, în limita resurselor de care dispunem, putem oferi beneficiarului produse informative de calitate. Există o relaţie cauzală directă între mărimea resurselor investite şi calitatea produsului obţinut; alimentarea financiară săracă, un buget extenuat, redus la minimul supravieţuirii, determină scăderea calitativă a activităţii. Un serviciu poate lucra în orice context bugetar, dar trebuie să ne hotărâm ce aşteptări avem şi să ne asumăm răspunderea pentru rezultat. La un buget ipotetic de un Euro, şi valoarea nemijlocită a informaţiei este tot de un Euro, valoare care reprezintă practic preţul pus pe securitatea naţională. La 1000 de Euro, valoarea informaţiei este sensibil îmbunătăţită, iar securitatea naţională beneficiază de un aport calitativ crescut. În vremuri de criza, serviciile trebuie să îşi sporească capacitatea operaţională, tocmai pentru că numărul pericolelor la adresa siguranţei naţionale se multiplică.

Reporter: Există relaţii de colaborare între SIE şi alte instituţii similare din străinătate?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Jocul solitar nu mai este posibil. Integrarea noastră în Alianţa Nord – Atlantică şi în Uniunea Europeană a reprezentat intrarea Serviciului de Informaţii Externe într-o familie de servicii cu obiective similare şi cu structuri omoloage, cu care schimbăm informaţie, la care ne raportăm pe orizontală şi cu care avem acelaşi limbaj profesional. Încrederea, ca garanţie a dialogului instituţional, în acest mediu se construieşte treptat, în timp. Pe măsură ce relaţia de parteneriat atinge un grad de maturitate, pot fi avute în vedere chiar operaţiuni comune. Marele avantaj al apartenenţei la această familie, la acest sistem eficient de securitate colectivă, decurge din împărţirea beneficiilor unui sistem stabil şi sigur şi a responsabilităţii în asigurarea permanentă a securităţii statelor noastre. Serviciile de informaţii externe îşi verifică afinităţile – în sensul profesionismului lor – prin apartenenţa la cluburi restrânse de gen. Iar SIE îşi face un punct de mândrie din a spune că adoptarea serviciului în interiorul acestor cluburi, în care se află agenţii cu mare tradiţie şi cu mare capacitate profesională, cu resurse infinit mai mari decât ale noastre, a reprezentat recunoaşterea calităţilor reale, moderne, de eficacitate şi de profesionalism ale serviciului.

Am demonstrat că putem face faţă cu succes provocărilor unui mediu complex şi competitiv, aflat într-o necontenită  şi uneori neaşteptată transformare.

Reporter: Se tot vorbeşte despre reforma serviciilor secrete. Ce ar însemna această reforma pentru SIE şi care este stadiul implementării ei?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Calitatea României de membru al NATO şi UE a determinat schimbarea de paradigmă instituţională numită generic reforma SIE.. Reforma SIE a însemnat, de fapt, dezasamblarea întregii structuri şi reconstruirea ei, pornind de la o matrice occidentală. Procesul a fost demarat în anul 2001 şi s-a finalizat în perioada 2006–2007. Profunzimea şi amploarea schimbărilor a justificat durata. S-a reuşit concentrarea activităţii pe direcţiile prioritare definite în baza conceptelor de planificare strategică şi reorientarea rapidă către probleme, zone sau spaţii de interes, în conformitate cu priorităţile imediate sau de perspectivă. În segmentul de comandă s-a produs o înnoire accentuată, au apărut şefi legitimi şi legitimaţi datorită experienţei şi credibilităţii profesionale, cunoscuţi şi recunoscuţi de sistem, cu o carieră cuantificabilă şi promovaţi pe criterii transparente. Toate acestea se constituie în acelaşi timp în argumente împotriva temerii uneori exprimate cu privire la presupusa implicare politică a serviciilor de informaţii. Conduc o instituţie care este la distanţă de ingerinţa politică şi care nu îşi va pune în joc credibilitatea internă şi externă prin participarea, altminteri ilegală, neconstituţională, la activităţi politice interne. Reforma nu s-a rezumat la modificări de organigramă, ci a vizat procese, mecanisme, mentalităţi, astfel încât am ajuns în postura în care, acum, SIE să fie desemnat de către organismele parteneriale ca mentor pentru reformă al altor servicii de informaţii din Europa. Un singur obiectiv a rămas neîndeplinit, care ţine însă de autoritatea legislativă: trecerea la statutul civil. Demilitarizarea depinde de adoptarea în parlament a Statutului ofiţerului de informaţii.

Reporter: După momentul 1 ianuarie 2007, Maramureşul a devenit frontiera UE cu Ucraina. Ce pericole pasc România din zona fostului spaţiu sovietic?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt foarte bine şi pe larg descrise şi explicate în documentul strategic fundamental – Strategia naţională de securitate a României. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi că acest tip de ameninţări asimetrice nu mai au o provenienţă geografică care poate fi stabilită cu exactitate; ele nu sunt resimţite numai de România, ci de întreg spaţiul european şi euroatlantic. Atrag atenţia în mod deosebit pericolele din sfera criminalităţii transfrontaliere – reţelele ilegale de trafic de droguri, de fiinţe umane sau de armament, migraţia ilegală etc. – pentru că efectele sociale ale acestui fenomen se resimt la nivelul întregii societăţii. Un exemplu în acest sens este Afganistanul, cel mai mare producător de opiu la nivel mondial.

Destinaţia traficului ilegal cu acest drog este reprezentată de statele europene, rutele fiind diverse – fie prin nord - traversând statele Asiei Centrale, Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, România, Ungaria, ajungând apoi pe pieţele vest europene, fie prin sud – prin statele Caucazului de Sud, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria. Efectele traficului ilegal de droguri - la nivel economic şi social - sunt greu de contabilizat, însă impactul este enorm şi atinge toate categoriile de vârstă sau de profesie. Combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere constituie, alături de neproliferare, o preocupare fundamentală a serviciilor de spionaj din spaţiile euroatlantice, cu atât mai mult pentru noi, dată fiind poziţia geostrategică a României, ţară aflată la limita estică a Uniunii Europene şi a NATO. Proximitatea geografică a pericolelor care ne pândesc şi care ne pot afecta ne obligă să fim întotdeauna în alertă. Serviciul de Informaţii Externe, alături de celelalte componente ale sistemului naţional de securitate şi de partenerii noştri din alte state, se preocupă în mod curent de prevenirea acestor riscuri noi, asimetrice. Chiar dacă nu pot fi făcute publice, succesele instituţiei în acest domeniu există.

Reporter: Are SIE atribuţii în cazul încălcării unor drepturi ale românilor din afara graniţelor (de ex., Republica Moldova, Italia – cazurile de discriminare etc.)?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Protecţia cetăţenilor români aflaţi în străinătate se află eminamente în competenţa Ministerului Afacerilor Externe, care exercită funcţia consulară tocmai pentru a acorda asistenţă românilor din afara graniţelor. O bună implicare a MAE în relaţionarea cu cetăţenii români aflaţi în afara graniţelor este implicit obligatorie. Totodată, în interiorul Uniunii Europene, alte instituţii naţionale cu atribuţii complementare, precum ministerele de interne, au stabilit relaţii de parteneriat pe baza intereselor comune de protejare a cetăţenilor.