Mihai Răzvan Ungureanu

Actualul director al Serviciului de Informaţii Externe din România vorbeşte despre riscurile meseriei de spion, despre prima sa pasiune, cariera universitară, la care nu vrea să renunţe chiar dacă e constrâns de timp, şi despre cum serviciul are nevoie de o nouă lege de funcţionare.

În biroul lui Mihai Răzvan Ungureanu televizoarele sunt deschise întotdeauna pe un canal de muzică clasică. „Nu lucrăm cu informaţie mestecată", spune zâmbind. 

Ocupă funcţia de director al Serviciului de Informaţii din 2007 şi diplomaţia ireproşabilă ce îl caracterizează i se potriveşte aici ca o mănuşă. SIE împlineşte pe 8 februarie 20 de ani de la înfiinţare, dar nu va exista o conferinţă de presă pentru a marca realizările serviciului.

Ce e secret trebuie să rămână secret, este mesajul lui Ungureanu, care adaugă după ce închid reportofonul: „Ce nu ştim e cine l-a împuşcat pe Kennedy..."

Reporter: Se spune că spionajul este arta imposibilului. Ce face un spion din cadrul Serviciului de Informaţii Externe?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Culege informaţii. (râde)

Reporter: Vi se pare fantezistă o comparaţie cu agentul 007?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Până la un punct, da. Culegerea de informaţii este în cazul unui angajat al SIE exact tipul de activitate care devine relevantă din momentul în care un jurnalist de investigaţie nu mai poate merge mai departe sau un diplomat nu mai poate înainta. Spre deosebire de jurnalistul de investigaţie şi de diplomat, în afara limitelor propriei ţări, spionul nu are obligaţia de a respecta alte legi.

Reporter: Ce se întâmplă dacă este deconspirat în timpul misiunii şi cade sub incidenţa legilor ţării respective?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Dacă se întâmplă aşa ceva, înseamnă că a făcut o greşeală. Dacă a făcut-o, are şi capacitatea de a-şi rezolva prin propriile forţe situaţia.

Reporter: Adică, poate, de exemplu, să evadeze...

Mihai-Răzvan Ungureanu: Teoretic, da. Dar nu pregătim oamenii spre a fi deconspiraţi. Îi pregătim însă şi pentru situaţia în care s-ar putea întâmpla aşa ceva.

Reporter: S-a întâmplat până acum?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Se întâmplă, face parte din riscuri. Războiul subteran se poartă între spioni şi contraspionaj.

Reporter: Puteţi nominaliza un punct al ultimului raport pe care l-aţi înaintat preşedintelui?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Pot să vă spun temele care intră în capitolul pericole. Traficul transfrontalier de fiinţe umane, de droguri sau armament. Crima organizată, transfrontalieră. România se află pe traiectul fluxurilor de criminalitate organizată. Nu suntem singuri, suntem în frontiera estică a Uniunii Europene, şi acest aspect interesează la fel de mult pe aliaţii noştri cum ne interesează şi pe noi. Pentru că tot ce e rău şi vine dinspre est, din Asia Centrală sau din CSI, se opreşte în frontiera noastră.

Reporter: Cât priveşte pericolele venite din partea altor state. Să luăm, de exemplu, rachetele balistice cu rază lungă de acţiune ale Iranului...

Mihai-Răzvan Ungureanu: Daţi-mi voie să nu particularizez, tocmai pentru că nu vreau să mă refer la un stat anume. Dar vă spun că orişice se poate transforma într-un pericol reprezintă pentru noi un subiect în atenţie.

Reporter: Dar pe o scară de 1 la 5, care este pericolul în acest caz?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Dacă vă referiţi la proliferarea armelor de distrugere în masă, relativ mare. Mi-e greu să vă dau un indicator numeric. Nimic nu se întâmplă fără consecinţe. Trăim într-o lume în care politica externă nu se mai face pe zone foarte restrânse, ci pe zone foarte largi.

Reporter: Cooperaţi cu servicii externe pe acest domeniu?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Cooperăm cu toate serviciile care ne sunt aliate în cadrul Alianţei Nord Atlantice sau în cadrul Uniunii Europene. Este una dintre măsurile pe care legile actuale nu le specifică. Iată  un motiv pentru care avem nevoie de implementarea unei noi legi în domeniu.

Reporter: Se merge până la sacrificiul suprem?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Se poate întâmpla şi aşa ceva.

Reporter: S-a întâmplat în cazul misiunii de salvare a jurnaliştilor români?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu mă refer la episodul amintit, pot însă să vă spun că există misiuni de extrem risc personal. Care se pot termina prost. Şi fiecare serviciu de informaţii are asemenea situaţii în biografie.

Reporter: Colonelul în rezervă Ionel Dragomir, fost angajat SIE, a afirmat recent că răpirea jurnaliştilor a fost o acţiune întreprinsă de serviciile secrete străine, la care serviciile noastre şi-au dat concursul. Cum comentaţi?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu am căderea să comentez ceea ce se vorbeşte în spaţiul public.

Reporter: Este un fost angajat al serviciului pe care îl conduceţi.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Şi un cetăţean liber, care poate spune orice.

Reporter: Se spune că contractul cu un serviciu de informaţii nu încetează niciodată...

Mihai-Răzvan Ungureanu: Noi nu avem căderea de a comenta ce se vorbeşte la televizor sau ceea ce se scrie în ziare. Activitatea este supusă unor reguli de confidenţialitate foarte stricte şi ceea ce iese în public nu este nici răspunderea noastră, nici problema noastră.

Reporter: Ce ar face SIE dacă un fost angajat s-ar gândi să scrie o carte autobiografică, în care să povestească ce palpitant a fost în serviciu?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Vom constata citind cartea. (râde) În momentul în care în carte apar informaţii care sunt clasificate, Parchetul se autosesizează. Şi cred că v-am răspuns indirect şi la altă întrebare pe care mi-aţi adresat-o mai devreme. Dar în rest, citim cu plăcere.

Reporter: De ce a fost secretizat acest dosar pentru 50 de ani? Este un caz singular pentru ultimii 20 de ani în România.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Activitatea instituţiilor din domeniul securităţii naţionale se supune rigorilor legale privind confidenţialitatea şi secretul. Şi atunci este absolut natural.

Reporter: Vă lipseşte vizibilitatea de la Ministerul de Externe?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu. Nu e scopul meu în viaţă acela de a fi vizibil.

Reporter: Vi se potriveşte mai mult această poziţie, prin care cumva aţi dispărut din spaţiul public?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Îmi asum absolut orice vine din exercitarea postului de director al SIE, fără nici o frustrare şi fără nici un complex. Este o poziţie administrativă, precum a fost şi cealaltă poziţie de ministru de externe, în etajul superior de decizie, cum e şi aceasta, dar nu e singura mea viaţă. Eu mai am o viaţă şi la universitate.

Reporter: Mai aveţi timp de cercetare?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Îmi fac timp.

Reporter: Această facilitare a accesului la informaţie vă poate ajuta la un moment dat pentru o teză, o lucrare academică?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Informaţia ca atare de care se ocupă SIE nu. Dar ca efect intelectual este într-adevăr extraordinar, pentru că înţelegi mult mai bine resorturile lumii. Nu este doar ceea ce se vede la suprafaţă, este şi ceea ce se află în profunzimea epidermei.

Reporter: Ce veţi face după acest mandat, sau nu vă gândiţi încă la un după SIE?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Chiar nu mă gândesc. Pentru că nu îmi număr zilele după poziţiile pe care le ocup. Vă pot însă spune că ştiu ce am să fac în momentul în care mă întâlnesc din nou cu masteranzii mei sau când sunt din nou între documentele mele. Aceea este cealaltă viaţă a mea.

Reporter: Până la urmă, chiar dacă nu sunteţi spion, vă dedublaţi.

Mihai-Răzvan Ungureanu: Sunt două lucruri diferite, fără discuţie, dar sunt totuşi universitar. Dacă aş fi abandonat activitatea academică m-aş fi trădat pe mine.

Reporter: Este prima dumneavoastră chemare?

Mihai-Răzvan Ungureanu: Să spunem că este ceea ce sunt eu de fapt.

Mini CV

S-a născut la 22 septembrie 1968

A absolvit Facultatea de Istorie Filosofie a Universităţii Al. I Cuza, Iaşi

1998-2001 Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe

2004-2007 Ministru de Externe al României