Spionii nu au zile libere. Chiar dacă în
scripte figurează că şi-au luat liber, agenţii şi-au văzut în
continuare de treburi. La 20 de ani de la înfiinţarea Serviciului de
Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu vorbeşte despre
reformarea structurii de spionaj a României şi face dezvăluiri din
culisele misiunilor Serviciului, care acţionează inclusiv pe
teritoriul Afganistanului.
Reporter: De unde a pornit
spionajul românesc, în urmă cu 20 de ani, şi unde se află în
prezent?
Mihai-Răzvan Ungureanu: A
pornit din haos şi a ajuns la o perfectă organizare instituţională.
Serviciul de astăzi este, de fapt, o formulă reieşită într-o
combinaţie confortabilă din experienţă trecută, din greşelile
trecutului, mai bine zis, şi din pretenţiile prezentului şi ale
viitorului.
Reporter: Şi, dacă tot aţi vorbit
de greşeli, puteţi menţiona câteva insuccese, dar şi câteva victorii
obţinute în decursul anilor?
Mihai-Răzvan Ungureanu:
Victoria esenţială ţine de modul în care instituţia s-a reconstruit,
după 2003. SIE a putut să ajungă la nivelul celor mai performante
servicii de gen din comunitatea europeană şi din Alianţa
Nord-Atlantică. Aparţine unei reţele parteneriale extrem de întinse
- sunt peste 120 de servicii de spionaj, de intelligence şi de
securitate internă, cu care noi avem relaţii.
Reporter: Care este cea mai
fierbinte zonă de acţiune pentru SIE în acest moment?
Mihai-Răzvan Ungureanu: SIE nu
este un serviciu care acţionează oriunde pe glob, ci acolo unde
interesele statului o cer: prezenţa noastră în punctele fierbinţi,
teatre de război - nu înseamnă doar Afganistan sau Irak, sunt
nenumărate alte locuri în care există români în uniformă şi prezenţa
lor este obligatorie şi eficace.